A venit iarna în Havana. Cel puțin iarna lor. Pentru noi ar fi echivalentul unei primăveri. Ei se plâng că e frig. Unii au geci de puf și cizme. O doamnă care își plimba cățelul de dimineață i-a zis să între mai repede în casă că e frig. Și noi ne-am îmbrăcat mai gros. Eu cu pantaloni lungi, dar subțiri, cămașa de pânză și pulover de bumbac subțire. Șerban cu pantaloni trei sferturi, tricou și pulover subțire.Read More

Am plecat din nou spre Havana. Mai avem 4 nopți de stat în Havana. Drumul de astăzi de 3 ore cu autobuzul ni s-a părut floare la ureche în comparație cu cel de venire. A trecut așa de repede încât nici nu mi-a venit să cred că orașul în care am intrat este chiar Havana.Read More

Cubanezul care ne-a închiriat bicicletele cu o zi în urmă a fost mirat să audă că le mai vrem încă o zi. Se aștepta probabil să fim doborâți după o zi pe două roți, dar noi am hotărât să nu ne dăm bătuți. Deși, după ce am plecat din nou la drum am început să mă întreb dacă a fost decizia cea mai înțeleaptă. Palmele îmi erau puțin umflate și sensibile la atingere, mai ales la atingerea ghidoanelor tari și dure. Iar eu cred că am exagerat cu o zi înainte cu strângerea lor, nefiind prea încrezătoare în frânele acestei antichități ruginite. Iar șaua mi s-a părut mult mai tare decât în ziua precedentă. Dar tot am plecat.Read More

În noaptea care a trecut, în lungile momente de insomnie, am ajuns la concluzia că din punct de vedere al țânțarilor, dimensiunea unei camere e prea puțin importantă. Ce contează este cine se află în acea cameră în momentul când ei, țânțarii, decid să-și facă rondul. De exemplu, noi stăm într-o cameră foarte mică. Și totuși, în ea au reușit să încăpă destui țânțari cât să mă facă să stau trează aproape toată noaptea. Dar din fericire ziua a luat locul nopții și am putut evada de la masa zburătoarelor zumzăitoare.Read More

Astăzi am plecat spre Vinales. Având în față 9 ore de stat în autobuze și vreo 40 minute de așteptat în stația din Havana, eram pregătiți pentru o zi destul de obositoare, dar nicio clipă nu m-am gândit că o să fie în halul asta de groaznică. Ziua cea mai greu de suportat de până acum din Cuba și ultima de acest fel, sper, din care statul înțepeniți pe un scaun timp de 9 ore a fost partea cea mai ușoară.Read More

În dimineața aceasta, pentru că nu puteam să dorm, am hotărât să-l însoțesc pe Șerban la o alergare. Aveam și echipament, așa că trebuia să-l folosesc cândva, dacă tot l-am adus cu mine. Când am pornit pe la 6:30 din casă, străzile erau aproape pustii iar soarele abia se înălța deasupra acoperișurilor de țiglă roșie. N-a durat mult până am ieșit din orășel și am apucat pe un drum de țară acoperit de pământ ruginiu ce ducea spre sate. Pe drum ne-am întâlnit cu oameni ce veneau în oraș la muncă și copii ce veneau la școală. Cu toții se uitau la noi curioși și din când în când ne salutau. Cred că n-au văzut prea mulți nebuni alergând prin părțile acelea. Altfel, un drum foarte populat. În afară de oameni, ne-am întâlnit și cu o mulțime de căluți, chiar am alergat puțin pe lângă ei, atât cât m-au ținut puterile. Dar am avut ocazia să mă odihnesc când ne-am intersectat cu un tren.Read More

Deși ne-a plăcut foarte mult ziua petrecută la mare, ne-am gândit să explorăm puțin și împrejurimile Trinidadului, să vedem ce are zona de oferit. Aveam de ales între a călări la o cascadă sau a merge cu un tren cu aburi vechi de o sută de ani. Cel puțin asta am înțeles de la gazda noastră foarte amabilă, dar vorbitoare doar de spaniolă. Eu n-am prea făcut mari progrese la capitolul ăsta. Până să vin aici știam să spun bună ziua, bună seara și mulțumesc. Acum, singurele îmbunătățiri sunt că știu să cer două beri sau două mojito, notă și că mâine vrem micul dejun la ora opt. Asta pentru că în fiecare seară gazda ne întreabă când vrem să dejunăm a doua zi.Read More

Ne-a atras foarte mult să venim în orășelul acesta mic Trinidad și pentru faptul că se află la 14 km de mare. Și în felul ăsta atingem două obiective. Dacă nu ne place unul, ne concentrăm mai mult pe celălalt.

Iar azi ne-am gândit să verificăm obiectivul mare. Și nu orice mare, ci Marea Caraibelor. Chiar dacă Plaja Ancon nu e cea mai reprezentativă plajă a sa. Din câte am citit. Dar vom vedea. Zis și făcut. Am căutat un taxi, am negociat puțin tariful și am pornit la drum. Taxiul în care am mers era un Chevrolet de prin anii 50 ce mergea tot în ritmul anilor menționați așa că drumul până la plajă a durat destul de multișor. Dar a fost plăcut. Cu pletele fluturând în vânt, în legănatul liniștitor al arcurilor moi ai canapelei pe roți în care ne aflam.Read More

Am plecat cu autobuzul într-o călătorie de 6 ore din Havana către Trinidad, un mic orășel colonial, aflat spre jumătatea Cubei, lângă mare. Autobuzul era destul de confortabil, însă împrăștia prea mult aer condiționat pentru gustul nostru, încât ne simțeam de parcă mergeam într-un frigider. Sper să nu răcesc din nou, abia mă simt și eu bine. Pe la jumătatea drumului a făcut chiar și un mic popas într-un loc plin de verdeață, unde am băut sucuri de papaya.Read More

Pentru că ne-am distrat așa de bine cu băieții seara trecută, ne-am gândit să-i întrebăm azi dacă vor să vină cu noi, mai ales că avem și mașină, mai mult sau mai puțin. Mă gândisem să-i spunem lui Ernesto să ne ducă în locuri în care ar trebui să mergem cu mașina și din ele, cel mai mult mă atrăgea casa lui Hemingway. După ce am citit că a iubit țara asta atât de mult încât a petrecut 20 ani pe aceste meleaguri, îmi doream să ajung să văd refugiul din care a creat multe din operele sale, ca Bătrânul și marea sau Insule în derivă. Ba mai mult decât atât, atunci când a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură, a considerat de cuviință să-l doneze insulei sale adoptive.Read More