Călătorie în Japonia – ziua 16

Ne-am trezit destul de odihniți și fără grabă. Mara nu se mai simțea așa de rău ca în ziua precedentă, dar tot nu se simțea prea bine. Știam că va fi o zi ploioasă așa că nu ne-am mai propus să ne alăturăm festivalului.

Am mers la micul dejun, unde am găsit o mare înghesuială, apoi am predat camera și am urcat la ultimul etaj la lounge-ul hotelului. Vederea nu era fantastică, dar măcar avea canapele moi și era liniște, ceilalți zeci de turiști din hotel nu și-au făcut apariția acolo. În afară de noi mai erau doar două persoane. Am stat vreo oră și jumătate, apoi ne-am îndreptat spre gară, de unde am luat un autobuz spre Shirakawago. 

Harta sătucului, totul este pregătit pentru turiști mulți, din păcate vremea nu a fost de partea noastră.

Din păcate ne-a așteptat ploaia și când am ajuns în sătucul pitoresc. Din fericire ploaia era destul de măruntă cât să nu ne supere sau să ne ude prea tare, dar suficientă cât să aștearnă o ceață peste dealuri și munți și o lumină gri peste acoperișurile de paie ale căsuțelor.

Casele din acest sat sunt deosebite, pentru că au acoperișuri din iută groasă și densă și au fost construite în perioada Edo, anii 1600 – 1800. Sătucul era foarte turistic, cu foarte multe magazine de suveniruri și destul de mulți turiști, dar totuși nu supărător. Era și mic și l-am terminat de parcurs în vreo oră cu tot cu opriri la magazine, cu tot cu fotografiat și cu tot cu urcatul până la un observator, de unde se vedea toata valea.

De la unul dintre magazine ne-am cumpărat un lichior de sake, pe care l-am savurat la cazare până a fost gata masa, pe un fel de terasă verandă, ascultând ploaia.

La această cazare am avut parte de cea mai tradițională și autentică experiență. Casa era compartimentată cu pereți mobili de hârtie in interior, iar la exterior avea două straturi de pereți mobil din lemn. Fapt pentru care era destul de frig în casă, având în vedere că afară ploua și erau vreo 13 grade. Camerele erau încălzite cu încălzitoare mobile pe gaz. Camerele aveau tatami pe jos, iar pe hol era lemn, ce scârția sub pașii noștri.

Masa de seară servită de gazdă în camera centrală a casei a fost tradițională, bineînțeles, cu multe feluri de mâncare, toate așezate și aduse în același timp pe o tavă. Am primit fiecare un recipient cu lumânare, pe care ne-am gatit vită de Hida.

După masă am fost să fac duș. Deși casa era tradițională și veche, baia era nouă și modernă. Wc-urile erau bineînțeles moderne, cu o placă de comandă lipită de vas, iar camera de îmbăiat era separată, ca în alte locuri. Când am intrat să fac duș am fost surprinsă să descopăr că gazda umpluse cada cu apă fierbinte și o acoperise cu niște plăci mari de lemn ca să o țină caldă. Dacă nu aș fi văzut cada umplută cu apă, nu cred că m-aș fi gândit să fac eu asta și să stau în cadă. Dar așa am fost îmbiată s-o folosesc. Am dat două plăci la o parte și m-am cufundat în apă, unde am stat vreo oră ascultând ploaia cum cădea mărunt pe stradă. A mers Mara apoi și a repetat și ea procedura, cu speranța că o să o ajute la răceală.

Ne-am cuibărit apoi sub plăpumile groase, având parte de perne cu semințe, bineînțeles, doar era casă tradițională. Am oprit aparatul de încălzit de frică, știind că e pe gaz și sperând să nu înghețăm până dimineață.

Toate postările despre Japonia, pe măsură ce le vom publica o să fie disponibile la acest link: Jurnal din Japonia