Călătorie în Japonia – ziua 14 – kimono și ultima zi din Kyoto

În ultima zi din Kyoto am închiriat kimonouri dintr-un loc aflat în apropierea hotelului, descoperit în a două seară chiar langă restaurantul la care am mâncat. La ora 12 aveam bilete la un spectacol cu gheișe și trebuia să ajungem între 10:50 și 11:20 pentru a vedea și o ceremonie a ceaiului. Așa că ne propusesem să ajungem la magazinul cu kimonouri atunci când se deschidea, adică la 9.

Dar nu am reușit, Mara s-a trezit greu, s-a mișcat lent, așa că am ajuns pe la 9:30. Am fost întrebate dacă avem rezervare, nu aveam, dar am avut noroc, ne-a primit și fără. Și ne-a zis că durează în jur de o oră și jumătate pentru amandouă. Așa că ne-am grăbit să alegem kimonourile.

Mara s-a decis imediat, a ales un kimono de dantelă, culoare ou de rață deschis. La mine a durut mai mult, l-am chemat și pe Șerban în asistență pentru că nu știam ce să aleg și, sub presiunea timpului, îmi era și mai greu să mă decid. Am probat vreo 6-7 kimonouri până m-am hotărât. La unele îmi plăceau modelele, dar erau de bumbac și eu vroiam de mătase, altele erau prea scurte – cred că e prima dată în viață mea când la 1,60 ai mei îmi este ceva prea scurt. Dar acele kimonouri erau foarte vechi și pe vremuri oamenii erau mult mai scunzi. Până la urmă am găsit un kimono care mi s-a părut că se potrivește, de mătase, crem cu gri și cu portocaliu corai.

Alegerea kimonoului era cea mai importantă, dar cea mai rapidă parte a procedurii. A urmat alegerea genților, care nu e o sarcină ușoară pentru o femeie, chiar și dacă geanta respectivă urmează să fie purtată doar o zi. Astfel că după ne-am ales niște genți, ne-am răzgândit și le-am schimbat cu altele, mai mici. Apoi am urcat la etaj, unde ne-am dezbrăcat de hainele noastre și ne-am îmbrăcat cu niște halate albe speciale, care erau un pic mai lungi de genunchi, decupate la subraț precum kimonourile, în plus Marei i-a dat și o cămașă cu guler și mâneci de dantelă, să se asorteze cu kimonoul ei din dantelă. Ne-a dat și ciorapi speciali cu un deget, albi. Apoi a urmat coafatul. Eu am sărit capitolul acesta, am lăsat-o doar pe Mara, pentru că la părul meu scurt nu se preta niciun aranjament, mi-am ales doar o orhidee de plastic pe post de decor. Apoi am trecut la alesul brâului, obi. A durat și aici puțin, una dintre doamne mi-a prezentat mai multe variante din care să aleg și am ales până la urmă unul albastru închis cu flori mici portocalii. 

Apoi a urmat îmbrăcatul final. Aici lucrurile au devenit mai complicate, pentru că după ce mi-a pus kimonoul și până să lege obiul, a urmat o înfășurare de prosopele, panglici, plus încă un brâu. La fiecare panglică lega mai strâns decât la cea dinainte, încât la final, la ultima panglică, să am senzația că nu o să mai respir deloc în ziua aceea. Dar numai eu mă impacientam. La protestele mele, mi s-a răspuns calm că o să respir mai bine peste vreo ora, să am răbdare. Așa că ce să fac? M-am înarmat cu răbdare și m-am rugat să nu îmi pierd suflul până îmi recapăt respirația. În sfârșit am coborât, ne-am ales papuci cât de cât asortați și am plecat în fugă.

Bineînțeles că era târziu, bineînțeles că întârziam la ceremonia ceaiului, așa că a trebuit să mergem cât de repede puteam într-o costumație prea puțin potrivită pentru așa ceva, kimono și papuci între degete cu șosete care alunecau în papuci. Ar fi trebuit să luăm un taxi, dar nu am mai avut timp să ne întrebăm de unde să îl luăm, am luat autobuzul cunoscut deja și am ajuns relativ la timp. Era foarte multă lume care întra așa târziu ca și noi, așa că am intrat încet într-o coadă lungă și am prins foarte puțin din ceremonia ceaiului, care nu știu dacă era prezidată de maiko, de gheișe sau de o combinație. 

Ne-am dus apoi în sala, ne-am luat locurile în primire și ne-am închiriat și aparate audio. Spectacolul a fost foarte frumos și tradus tot timpul, ne-a explicat atât ce se întâmplă pe scenă, cât și alte lucruri. Am aflat că în fiecare an se confecționează costume noi, că în spectacol interpretează doar gheișe, care au roluri și de femei și de bărbați, așa cum la kabuki actorii sunt doar bărbați. Spectacolul s-a compus din 8 părți, prima și ultima au fost dansuri, foarte sincronizate, restul au fost mici scenete. Toate costumele au fost superbe și foarte elaborate.

Restul zilei ni l-am petrecut mai liniștit decât începutul, ne-am plimbat agale pe străzi și prin parcuri, iar Șerban ne-a făcut foarte foarte multe poze.

Pe la ora 18 am returnat kimonourile și ne-am dat seama cât de umflate ne erau picioarele de la mersul cu papuci și ciorapi cu care nu eram obișnuite. Mara avea chiar câteva degete puțin umflate.

Toate postările despre Japonia, pe măsură ce le vom publica o să fie disponibile la acest link: Jurnal din Japonia