Am pornit ziua fără grabă, ne-am dus la Starbucks, bineînțeles, apoi la templul Yasukuni, unde citisem că aveau niste festivitati de primavara.

  • 1/3 Am citit despre acest rucsac tipizat pentru școlile primare cum că are capacitatea ca să țină la suprafață copilul în cazul în care cade în apă. Interesant!
  • 2/3
  • 3/3

Erau un templu mare, cu mai multe clădiri, întins pe o suprafață mare. Era o zi călduroasă. Într-o parte erau scenă unde performau niște japonezi îmbrăcați în costume tradiționale. Erau toți destul de în vârstă, unii se mișcau mai greu, alții uitau puțin ordinea mișcărilor, dar în general se sincronizau destul de bine.

Tot acolo era și un muzeu cu artefacte din diverse războaie, am văzut expus un avion, două tunuri și o locomotivă.

  • 1/2 Muzeu de istorie militară pentru cel de-al doilea război mondial.
  • 2/2 Urmele luptelor duse de acest supraviețuitor.
Chiar în curtea muzeului am avut parte de un spectacol tradițional cu o trupă de pensionari.
  • 1/3
  • 2/3
  • 3/3

După-amiază ne-am dus la teatrul Kabuki, să vedem o reprezentație tradițională. Din păcate a fost prea tradițională, nu cred că se adresa turiștilor, nu avea traducere audio, așa cum am avut in Kyoto, așa că nu am înțeles mai nimic din ce se vorbea, în afară de cele ne mai traducea Mara din când în când. Măcar am avut programul piesei în engleză.

Din cele trei ore cât dura spectacolul, noi am rezistat la două. Prima oră a fost cea mai antrenantă, a urmat o mică pauză, apoi a doua oră jocul actoricesc a fost foarte static, iar eu și Mara am adormit. După aceea urma o pauză de 35 de minute, în care lumea a început să mănânce. Mi s-a părut curios că mâncau chiar în sală, foarte mulți aveau cutii de Bento aduse cu ei din care mâncau. Șerban și Mara nu au vrut să mai stăm, așa că am plecat.

  • 1/2 Nu am avut voie să fotografiez în timpul spectacolului, evident.
  • 2/2 Pauza de masă

Era ultima seară din Japonia și aș fi vrut să mâncăm la un restaurant frumos, tradițional, dar nu am reușit. Încercasem să fac rezervare la două restaurante, dar fără succes, așa că am încercat să găsim ceva la fața locului. După ce am bătut vreo oră străzile din jurul teatrului pe o rază de câțiva kilometri și nu am găsit nici un restaurant care să ne placă sau care să aibă loc, ne-am dat bătuți și, obosiți și înfometați, am plecat la hotel. Am intrat la magazinul 7Eleven de lângă hotel și ne-am încheiat ultima seară din Japonia cu mâncare semipreparată, mâncată în cameră, în pat. A fost și asta o experiență.

Acum câteva zile am fost să vedem ultimul film al lui Wim Wenders, Zile Perfecte (superb filmul!) iar acum realizez de unde îmi părea cunoscută fața actorului principal (Koji Yakusho) – m-a atras încă de pe atunci expresia lui de om bun și am fotografiat acest afiș găsit în metro.
  • 1/4 Stradale
  • 2/4
  • 3/4
  • 4/4

Toate postările despre Japonia, pe măsură ce le vom publica o să fie disponibile la acest link: Jurnal din Japonia