Mama mea
Mama mea a plecat din această lume anul acesta, în februarie. Nu am postat pe social media nimic despre acest lucru și probabil că nici acum nu aș fi publicat acest scurt mesaj, dacă nu aș fi developat de curând această rolă de Kodak Tri-X.
Am mai pățit așa și in trecut, chiar de vreo 2-3 ori, să expun o rolă de film, să uit că am făcut-o și să o reintroduc in aparat peste ceva timp. Realizarea acestei greșeli vine doar în clipa în care scoți filmul din tancul de developare. De cele mai multe ori această dublă expunere accidentală conduce la cadre neinteresante, însă uneori lucrurile se suprapun foarte interesant. Dar să revin la Mama mea.
A murit la 92 de ani, o vârstă respectabilă, iar dacă nu s-ar fi chinuit așa de mult în ultimele 9 luni, aș putea să spun că a avut o bătrânețe frumoasă. Chiar punând în balanță faptul că de aproximativ 10 ani era oarbă și că de cca 2 ani se deplasa foarte greu, de auzit ce să mai vorbim, tot cred că a avut o bătrânețe frumoasă. Sper că și ea crede acum același lucru.
Prima expunere a rolei de film a fost făcută în 2024, cea în care apare Mama, iar a doua expunere, în 2025, în care apare liziera pădurii din Bușteni. Mama îmi povestea de excursiile ei pe munte pe când avea 20-30 de ani și pe care le făcea cu Tata, prin Jepii Mici, Jepii Mari sau Piatra Craiului. După modul cum îmi povestea și după cât de multe detalii își aducea aminte din urmă cu 60 de ani, îmi puteam da seama cât de mult i-ar fi plăcut să poată să refacă acele trasee. Dar viața a adus-o la București și aici a rămas unde s-a ocupat de familie, de creșterea sorei mele începând cu 1959 și de mine, 10 ani mai târziu. Și a făcut-o atât de bine!
Sper că acum mama mea este acolo, în mijlocul naturii, că poate merge, că vede și aude bine și că începe o nouă aventură…


