Dali este un orasel de aproximativ 40 000 de locuitori, ce apartin minoritatii Bai. Centrul sau vechi, imprejmuit de ziduri vechi de aparare, grupeaza multiple stradute pietonale, foarte turistice, pline de magazine de suveniruri si restaurante. Arata ca un fel de Vama Veche, dar mult mai ingrijit. Pe vremuri, Dali era paradisul aventurierilor, care intre timp s-au imputinat, alungati de valurile de turisti chinezi si straini ce debarca zilnic din nenumarate autocare.

(intrarea de sud in Dali)

Totusi, numarul in continua crestere de turisti a incurajat hotelurile sa-si imbunatateasca conditiile oferite, cum s-a intamplat si cu hotelul nostru, Fairyland Hotel, arhitectura Bai, curte interioara cocheta, camarute mici, dar cu baldachin si perete de sticla la baie (;-) si wifi… la numai 25€ pe noapte.

De dimineata am ratat micul dejun de la hotel, pentru ca Serban a avut niste frisoane in timpul noptii, asa ca am dormit mai mult. Dupa ce ne-am potolit foamea cu un creativ mic dejun englezesc servit pe strada strainilor, am ocolit zona turistica si am ajuns in piata localnicilor.

(suita de rate pe banca de rezerve)

Aici, oferta era atat de variata si necunoscuta, incat ne era greu sa distingem legumele de fructe. Din loc in loc, ne bucuram sa recunoastem o varza, o conopida, o ceapa si foarte foarte multi ardei iuti.

(domnul vinde betigase de mancat)

Ne-am invartit apoi prin oras ca sa facem programul pentru zilele urmatoare si speram ca am aranjat 2 zile interesante de incursiuni cu traducator si sofer.

(tunsoare tipica zonei)

Citisem ca la distanta de 2 ore de drumetie pentru cei antrenati sau un sfert de ora cu telecabina pentru cei mai comozi, se afla un mic templu. Noi, facand parte din a doua categorie, ne-am hotarat sa gasim telecabina, bazandu-ne pe harta si pe propriile simturi, deoarece cu localnicii nu pare sa conteze prea mult daca vorbesti romana sau engleza. Se pare ca trebuie sa mai vina inca multi alti turisti ca sa progreseze si la acest capitol. Oricum, n-am facut o alegere prea inspirata, deoarece singurul kilometru ce parea sa ne desparta de telecabina s-a dovedit un urcus de o ora, telecabina nu parea sa mearga iar in schimb am fost indrumati pe muteste, dar contra sumei de 50 lei, sa intram intr-un fel de templu ce s-a dovedit o butaforie kitchoasa. Asa ca s-a dus de rapa vizita la templu, admiratul norilor si a privelistii.

Sa speram ca maine va fi mai bine…