Am parasit si Lijiangul, desi dupa aglomeratia prin care ne-am zbatut in fiecare seara, nu ne-a parut prea rau ca am plecat. Oraselul, cel putin in partea veche, era frumos, cu stradute pietruite, casute mici, multe canale cu apa curata in care vedeai plante serpuitoare si multe aranjamente florale foarte ingrijite. Dar era atat de aglomerat, incat orice plimbare devenea obositoare dupa cateva minute de luptat contra curentilor umani.

(gara noua din Lijiang, mare cat un aeroport)

Am luat taxiul spre gara si se pare ca la acea ora matinala, 8, taximetristii nu vor sa puna aparatul pentru ca sunt pusi pe jecmanit clientii. Intai a oprit un taxi care vroia sa ne ia 20 de lei si nu l-am luat, dar pentru ca totusi ne grabeam, l-am luat pe urmatorul, unde soferita mi-a aratat niste bani, ce mie mi s-a parut ca erau echivalentul a 13 lei. Cand am ajuns la gara insa si i-am dat banii, mi-a aratat ca mai vrea 5 lei. Nu m-am enervat pentru suma ceruta, ci pentru ca ea de fapt nu pusese aparatul si eram convinsa ca atat cat ii dadusem era deja peste costul real al cursei. Am inceput sa ne certam ea in chineza eu in engleza, eu i-am zis ca i-am dat destul si am dat sa plec, ea m-a prins de rucsac si nu vroia sa ma lase sa plec. Noroc ca a trecut o masina de politie pe langa noi, iar eu am inceput sa strig sa cheme politia daca nu-i convine. Cuvintele nu mi le-a inteles, dar gestica da, asa ca ne-a lasat sa plecam, probabil injurandu-ne cu fervoare.

Am mers cu trenul pana la Kunming timp de vreo 8 ore, ca sa incercam si acest mijloc de locomotie, dar Serban n-a fost destul de satisfacut de conditiile prea curate si nu destul de ingramadite de transport. Trenul acesta nu avea decat cusete de dormit, noi am stat la un fel de clasa intai, numita soft sleeper, cu numai 4 paturi, dar nici macar varianta mai proasta, hard sleeper, cu 6 paturi, nu era prea aglomerata.

(deja binecunoscutul sah chinezesc)

Ne-am putut da seama singuri ca am ajuns la Kunming, pentru ca cerul frumos si albastru si norii pe care nu ne mai saturasem sa-i admiram pana acum au disparut si au fost inlocuiti de o pacla densa, fara forma sau culoare. De frica traficului, nu ne-am lasat decat vreo 2 ore la dispozitie de umblat haihui prin oras, asa ca n-am reusit sa ne plimbam decat prin zona apropiata garii. In afara aglomerarii de masini, scutere si biciclete si volumului mare de noxe inhalate, n-am avut prea multe de vazut prin partile astea.

(trafic ‘normal’ in Kunming)

(oare de ce stau politistii in intersectie, nimeni nu prea se sinchiseste de ei)

(un fel de sectie de politie mobila si care se incarca electric de la Robocop…)

Acum suntem in aeroport si asteptam cursa spre Guilin, cu care o sa ajungem pe la miezul noptii. De-abia asteptam sa ne urcam in avion, ne-au innebunit astia cu anunturile, tot timpul au ceva de spus in microfoane. De la Guilin vom lua o masina cu care o sa mergem pana in Yangshuo, destinatia urmatoare, din nou sub cerul albastru.

Pe maine…