IMG_6074
Nota editoriala: Timp de 2 saptamini pline am hoinarit prin Cuba impreuna cu Delia, eu am facut poze, ea a scris aproape tot ce s-a intimplat prin tara asta interesanta. Cum Internetul in Cuba e ceva la fel de rar precum metalele pretioase, a se citi aproape deloc, abia acum ca am revenit in patria muma putem sa publicam jurnalul tinut acolo. Asa ca fara alte pregatiri, o las pe Delia sa redea aventura noastra…

Chiar am ajuns in Cuba!!!

Nu-mi vine sa cred! De fapt nu-mi vine sa cred ca am si ajuns. Deoarece in ultima vreme fobia mea de avioane e in continua crestere, cea mai mare reusita nu mi se pare faptul ca am plecat in Cuba, ci faptul ca am reusit sa si ajungem. Iar zborul a fost bineinteles foarte lung. Nimic n-a putut sa-l faca atat de placut incat sa nu simt turbulentele ce ma faceau sa-mi simt stomacul in gat. Nici audiobookurile, oricat de vesele si romantice erau, degeaba. Nici filmele, atunci cand au reusit sa le faca sa mearga, pentru ca mai mult de jumatate din drum n-au mers. Si asta era un motiv de stres. Adica, ma intrebam eu, daca sistemul video nu merge si a trebuit restartat de un milion de ori, ce alte sisteme ar putea sa clacheze? Din fericire, nimic altceva. Iar turbulentele n-au fost nici pe departe ceva serios sau ingrijorator. Cel putin nu pentru cineva rational. Dar ratiunea si simtirea nu merg intotdeauna mana in mana. Iar orele petrecute in avion n-au fost nici ele putine. 3 ore pana la Paris si inca 10.5 pana in Havana. Si bineinteles ca n-am putut nici sa dorm. Desi in jurul meu se dormea profund sau asa parea, inclusiv Serban. Dar eu stiam ca n-are rost sa incerc, ca nu voi reusi. Asa ca am butonat toate device-urile ce ma inconjurau pana ce am simtit rotile pasarii noastre de fier invartindu-se pe sol cubanez si atunci am putut sa ma relaxez. Mi-au dat si putin lacrimile de atata relaxare. M-a ajutat si gripa pe care am reusit sa o iau cu mine, care m-a facut sa stranut tot zborul si sa folosesc vreo doua pachete de servetele, pana cand l-am molipsit si pe vecinul de scaun, nu Serban, unul necunoscut.

IMG_6058
In fine, am ajuns. Suntem in Havana. Sa inceapa aventura! Si…a inceput! Am stat o ora si jumatate la coada la control pasapoarte! O ora si jumatate! Desi erau multe ghisee, era si multa lume care vroia sa patrunda in tara lui Fidel. Parea ca se varsasera vreo 3 jumbo jeturi in cladirea veche si neospitaliera ce gazduia aeroportul din Havana. Si am stat. Si am tot stat. Inaintam cu viteza melcului. Intr-un final am ajuns si noi la un ghiseu si am experimentat procedura controlului. O cubaneza cu manusi oarecum chirurgicale iti lua pasaportul, se uita lung la tine si iti spunea in spaniola sa te uiti la o minuscula camera de fotografiat, ghinionul tau daca nu stii spaniola. In cazul asta repeta cerinta, aratand si spre obiectul in cauza. Apoi rasfoia tacticos pasaportul. Nicio graba. Probabil fotografia era trimisa intr-o baza de date ce te verifica. Si astepta raspunsul. Lucru care dura vreo 3-5 minute. Intre timp, ma intreb. E posibil sa-mi zica ca nu ma primesc? De ce dureaza atat? Dar, ne-au primit.

 

Afara, ne astepta cineva care sa ne duca la hostalul unde stateam. Trebuia sa aiba numele noastre. Eu ies prima, caut numele, le vad in mana unui cubanez, ii zambesc, ma indrept catre el, apoi ma intorc la Serban. El, dupa mine, vad ca se opreste la o cubaneza de langa, ii zambeste, o saluta. Il intreb, o cunosti? El zice, nu e cea care ne ia de aici? Eu ii zic nu, nu vezi ca scrie altceva pe foaia ei? Se pare ca somnul in timpul zborului nu e indicat. Dupa aceea iti vezi numele chiar si acolo unde nu apare. Nici macar nu era draguta. As fi inteles.

 

Cand am iesit aveam posibilitatea sa schimbam bani la Cadeca, casa de schimb. Coada mare. Nu vrem sa mai stam la inca o coada, lasa ca scoatem bani direct de la banca, de pe card. Ni s-a spus ca functioneaza fara probleme. Din care cauza nici n-am luat prea mult cash la noi. Sa nu crezi niciodata ca ce a functionat pentru altul va functiona si pentru tine. Evident ca pentru noi nu a functionat. Pe drum, soferul a oprit la o banca, inchisa de altfel, dar puteam sa folosim bancomatul. Cel putin teoretic. Practic, nu. Aparatul a refuzat cu incapatanare amandoua cardurile noastre, trimitandu-ne la plimbare cu fraza seaca “Your card has been denied.” N-am intrat in panica, cine stie, o fi defect!

 

Am ajuns la hostal. Nu stam la hoteluri, stam in case particulare, sa cunoastem ospitalitatea cubaneza. Acolo unde exista. Zona nu arata deloc imbietor, case decazute, decrepite, scorojite, asfalt spart, gaurit. De fapt s-a dovedit ca asa arata toata Havana! Am urcat, eu usurel, Serban doborat de greutatea geamantanelor carate pe scari pana la primul etaj. Acolo, un apartament placut, cald, zumzaind de lume, turisti si cubanezi deopotriva. Ne intampina una din gazde, Elsa, nu stiu daca a vazut desenul animat Frozen, am uitat s-o intreb. Oricum regatul de gheata e departe de Cuba, unde cea mai scazuta temperatura e noaptea, iarna ca sa zic asa si coboara doar pana la vreo 15 grade. Vorbeste engleza din fericire. Ne arata camera, ne lasa sa ne instalam.
_XTC7817
Ne lasam bagajele si zburam pe strazi, dornici sa patrundem in viata cubaneza, asa saraca cum e ea, sau tocmai din cauza asta. Mai intai insa, sa schimbam bani. Cu stomacul gol e mai greu sa te bucuri. Sigur ca la alta banca o sa functioneze cardurile noastre. Macar unul. Care alta banca insa? Mergem la doua banci, arata la fel, ecrane la fel, mesaje de refuz identice. Ups! Avem o problema? Se pare ca da. Ne intoarcem la hostal cu buzele umflate. Cuba nu ne-a intampinat cu bratele deschise. Lasa ca gazdele o sa fie dragute si o sa ne dea ceva de mancare, chiar daca nu le-am zis dinainte ca vrem sa mancam la ei. Insa, nu. Elsa isi merita numele. E de gheata. Nu are loc la masa pentru noi. Ne sfatuieste sa incercam la Cadeca.

Cu ultimele puteri si sperante ne intoarcem inca o data pe strazi, in cautarea faimoasei Cadeca. O gasim. Gasim chiar doua. Insa, ca spiritul negativ al serii sa se pastreze, bineinteles ca sunt inchise. In jurul nostru rasuna muzica cubaneza atat de imbietoare si destinsa, chelnerii ne imbie la fiecare pas sa incercam un local sau altul, dar ce folos? Nu avem cu ce. Am tanjit sa sorbim mojito in ritmuri de salsa, ne-am ales in schimb cu beri din frigiderul din camera. Si mult somn.