img_5357
Cine ar fi crezut că în mijloc de septembrie poți să mănânci căpșuni, și încă ce mai căpșuni… Și uite că se poate! Am fost în weekend, la invitația familiei Conțiu în Lăicăi, află pe drumul dinspre Târgoviște și Câmpulung (eu mă trag din Câmpulung, așa că iată ce coincidență frumoasă – mai ales ca la numai 7km se află satul Mesteacăn) la numai 25 Km de acesta din urmă. Aici Andrei și Mihaela se ocupă de o livadă de mere și o plantație (că altfel nu știu cum să îi zic) de

căpșuni, zmeură, roșii asta ce am putut eu să recunosc. Pe lângă astea, dealul din spatele casei (Dealul cu Soare cum îi zic ei) și de unde pornește livada cu mere este tocmai bun de drumeții sau alergat sau mers cu bicicleta (aviz amatorilor). Dar cum noi am venit aici cu gândul să plecăm ghiftuiți de atâtea fructe după ce ne-am plimbat puțin pe dealuri și alergat câte-ceva, ne-am pus pe treabă la cules ca niște zilieri cu ștate vechi. Mai întâi am plecat împreună cu soția la cules de mere, niște mere exact așa cum îmi plac mie, dulci-acrișoare mai că îți vine să mănânci unul după altul până plesnești. Și cam asta am și făcut. De fapt se și vede în poză cum Delia nu prea are spor la cules pentru că mai mult stă să mănănce – trebuia sa o pun să fluiere…
img_5268

img_5284
Între timp a sosit și familia Kovats și cum se insera am plecat cu fetele la o scurtă plimbare pe dealuri. Cu ocazia asta ne-am făcut și digestia.
img_5464

img_5444

img_5498

img_5485

img_5473
A doua zi de dimineață, am plecat cu forțe proaspete iar la cules, de data asta cu mic cu mare. Unii au început cu zmeura, alții la căpșuni sau la roșii, eu m-am plimbat când la unii când la alții ca să fac poze… de fapt ca să mănănc de pe la toți… Apoi m-am pus și eu pe cules căpșuni și pot să vă spun că este o activitate pe care nu aș putea să o fac fără să mănânc intr-una. Atât de parfumate și gustoase sunt, și asta e valabil și pentru zmeură. Pe de altă parte înțeleg acum de ce văd prin sate, babe gârbovite, aduse de spate după atâția ani de plivit și cules la câmp. Greu dar cu atât mai frumoasă și parcă și mai gustoasă este recolta la sfârșitul zilei. Ca să nu mai zic cât de bună e zmeura împreună cu un pahar de vin alb la temperatura potrivită. Dar să las pozele să vorbească de la sine, eu mă duc să mai mănânc citeva căpșuni… apoi ceva zmeură… și poate si un măr la final.
img_5312

img_5322

img_5326

img_5334

img_5343

img_5371

img_5373

img_5392

img_5425

img_5433

img_5451

img_5452

img_5531

img_5539

img_5549

img_5552

img_5556

img_5571

img_5574