In cautarea minoritatii Yi
Azi dimineata, dupa ce am avut parte de un alt mic dejun copios similar cu cel de ieri, am plecat la drum in aceeasi formatie ca si in ziua precedenta. Ne-am propus sa cautam o piata mai deosebita si nu foarte cunoscuta, cea tinuta de minoritatea Yi ce locuieste in munti si coboara doar in anumite zile ale saptamanii special pentru aceste ocazii si poarta costume traditionale.
In acest scop, am plecat spre Weishan, un orasel aflat la 52 de km sud de Dali si populat de aproximativ 20.000 de locuitori apartinand minoritatilor Yi si Hui. Stone, ghidul nostru ce indeplinea de fapt mai mult functia de traducator, nu cunostea zona si dupa ce atat el, cat si soferul au dat nenumarate telefoane, in final am poposit direct in oras, sperand sa gasim acolo ceea ce cautam.
(orez si porumb la uscat intr-o intersectie cu sens giratoriu)
(doamna de la cantarul pietii)
Am coborat la turnul Gongchang, principalul punct de atractie al orasului si am inceput sa strabatem orasul in lung si in lat in cautarea faimoasei piete. Dupa nenumarate zig-zaguri si opriri ca sa ceara Stone indicatii, am ajuns intr-adevar la o piata, dar din pacate nu cea cautata. Oricat ne-am uitat, n-am zarit niciun costum, iar marfa nu oferea nici ea o prea mare varietate, fiind formata in principal din saci peste saci de orez, porumb sau fasole.
Nu ne-am lasat batuti cu una cu doua, asa ca am plecat iar in cautari, pe stradutele pietonale ale orasului, ce erau pline de mici magazine de bijuterii, haine si incaltaminte. Ce am observat in acest orasel a fost lipsa cu desavarsire a turistilor, si de-ai nostri, si de-ai lor, cel putin in orele in care ne-am plimbat noi pe acolo. Din acest motiv probabil, unii dintre cei pe langa care treceam ne aruncau niste priviri foarte mirate si cercetatoare, de parca eram niste extraterestrii proaspat debarcati pe aceste meleaguri.
Tot cautand renumita piata am dat peste cateva practici traditionale pe care ne-am oprit sa le studiem mai indeaproape. Astfel, am gasit cabinetul, daca pot sa-i spun asa, al vraciului local Yao Jianhai, o camaruta de vreo 8 m patrati, cu un perete plin de rafturi si boluri cu diverse ierburi. Am aflat ca era bineinteles o afacere de familie, el fiind a sasea generatie, are in jur de 30-50 de pacienti pe zi, trateaza raceli si dureri de cap si a invatat meseria de la tatal sau. Din pacate, singurul lui copil nu doreste sa continue traditia, dar se pare ca asta e laitmotivul zonei.
Am mai gasit si o mica frizerie destul de ponosita, frecventata doar de cei mai in varsta, tinerii dorind tunsori si locatii moderne. De fapt in orasul asta am vazut mai multe frizerii decat in orice alta parte, parca localnicii nu fac altceva decat sa se tunda si sa se barbiereasca…
Mai departe am descoperit-o pe Yang Qiao Mei, de 53 de ani, ce facea taitei din orez cu ajutorul unei masini speciale ce ii taia in fasii subtiri de vreo 3 m, pe care apoi ii atarna pe niste bete ca niste rufe puse la uscat. Afacere de familie, bineinteles, pe care cei 2 copii ai ei nu vor s-o continue, bineinteles. Oare ce se va intampla cu toate aceste meserii traditionale ce au fost pana acum duse mai departe din generatie in generatie? Oare vor muri odata cu noile generatii ce nu-si doresc altceva decat sa fie moderni si sa studieze in orasele mari la diverse universitati?
Tot vazand zeci de elevi perindandu-se prin fata ochilor nostri, ne-am gandit sa vedem si noi cum arata scoala locala. Dupa ce a fost ceruta permisiunea la poarta, am intrat in curtea scolii Wen Hua, care era cam de dimensiunea Stadionului National, dar fara gazon. Acum era plina de elevi intorsi din pauza de masa, aliniati frumos pe mai multe randuri, ce se zbantuiau de zor dupa regulile unei variante usoare de kung fu. Scoala era formata din mai multe cladiri, inclusiv un fost templu vechi de 200 de ani, ce servea de sala de reuniuni.
(pe peretii scolii erau fotografii cu mari oameni de stiinta chinezi si nu numai. Va las pe voi sa descifrati cine este domnul… Printre altii: Jia Li Lue = Galileo, Ai Yin Si Tan = Einstein, Iar raspunsul corect pentru Fu La Di este Faraday 😉
Dupa ce am mai batut cateva strazi, dintre care pe unele de mai multe ori, probabil ca sa fim siguri ca nu ratam nimic, am descoperit intr-un final neasteptat motivul venirii noastre aici si anume o localnica Yi, imbracata in costum traditional. Se pare ca terminase cu piata nevazuta de noi si coborase din munti pentru a-si aduce baietelul la tuns. Nu stim daca piata se afla pe undeva, dar macar am avut confirmarea ca exista costume traditionale!
Pe maine…
Super “excursie”! Fotografiile si textul imi dau senzatia ca sunt cu voi. Pare atat de simplu incat mai mai ma gandesc sa-mi planific si eu o excursie in marea China.
Toate bune!
Deja ma uitam la ceas sa vad postarea, pot spune ca reactionati ca un ceas elvetian alimentat de o baterie chinezeasca 🙂 asa de bine va incadrati in intervalul 21:00-22:00 ora locala.
As incepe cu un sfat legat de mancare, ca tot s-au vehiculat cateva sugestii si idei in zilele anterioare. Yunnan-ul nu are o bucaterie specifica fiind un nod comercial multe obiceuri s-au asimilat si de la calatori. Daca stau bine sa ma gandesc aici puteti manca toate tipurile de paste / taietei din fasole, grau, orez, porumb, soia, mazare fara teama chiar daca sunt puse pe bete la uscat. Pentru a fi comestibile sunt oparite cu apa fiarta si dispare tot ce-i rau ;-). Eu am consumat din belsug ani de zile si uite ca traiesc. Ca o concluzie fierturile de dimineata nu le ocoliti ci infruptati-va fara teama si prihana 🙂
De asemenea orezul il puteti consuma cu incredere, in zona veti gasi mult orez vietnamez, cu bobul mai lunguiet. Si ala e de incredere dar aveti grija sa beti ceai caci altfel veti avea probleme cu constipatia. Si legat de ceai as recomanda cel de iasomie e mai apropiat gustului nostru, cel verde e tare comparativ cu ce este pe piata noastra iar la primul contact puteti avea insomnii.
Guangzhou-ul va fi referinta in ale mancarilor – acolo trebuie sa aveti curaj!!, e unica posibiltate in viata in care sa mancati extrem 😀
Despre ce ati vizitat astazi nu va dau decat un simplu sfat: continuati viata la tara, e fain sa te integrezi printre ei si sa le viata de zi cu zi. Ar fi trebuit ca pe drumul vostru sa vedeti dealurile terasate cu ceai si alte culturi. Oare nu ati ajuns inca?
Sporuri si multa bafta!! Doamne Ajuta!!