Am plecat ieri la drum si am lasat in urma Yangshuo si hotelul Dragon River Retreat, unde am primit cea mai buna mancare (inclusiv un apple crumble delicios in fiecare seara) si cel mai bun tratament datorat celor 4-5 domnisoare, toate vorbitoare de limba engleza. Am lasat in urma frumosii munti pitici si drumurile inguste strajuite de bambusii inalti ce scartaiau melodios in bataia vantului.

Am schimbat 3 autobuze ca sa ajungem in urmatoarea locatie, Chengyang, unde se afla cel mai frumos pod (Wind and Rain Bridge) din cele peste 100 din aceasta regiune. Tocmai cand terminasem masa de seara si ne apucasem sa pregatim postarea de ieri, am fost iremediabil intrerupti de sosirea a 2 olandezi, cazati la acelasi hotel cu noi. Joost si Ramon, 23 de ani, foarte prietenosi, poate si datorita nenumaratelor pahare de vin din orez de care avusesera parte de-a lungul zilei, s-au asezat la masa noastra si n-au mai plecat. Ne-au povestit ca tocmai au terminat universitatea si au plecat pentru 2 luni in China, timp in care posteaza impresii de calatorie, ca si noi, pe blogul personal, http://joostenramon.blogspot.com. Ne-au spus tot felul de povesti interesante, cum au mers vreo 4 zile cu trenul prin Rusia, apoi au ajuns in Mongolia, dar cea mai nostima relatare mi s-a parut cea legata de ghidul pe care-l aveau acum. Il luasera din Guilin, ei stiau ca pentru 8 zile, dar cand l-au intalnit, acesta le-a spus ca se bucura ca o sa fie prieteni timp de 6 zile. Zicand acestea, Joost a adaugat razand, “Adica ce inseamna asta, ca timp de 2 zile o sa fim inamici?”

Azi dimineata am plecat impreuna cu Michael, pe numele lui englezesc, ghidul nostru de pe aici si totodata proprietarul hotelului in care stam. Ne-a condus prin hatisul de stradute si case din care sunt formate cele cateva sate din imprejurimi, locuite de minoritatea Dong, unul in prelungirea altuia, toate construite dupa acelasi tipic. Toate casele sunt din lemn, inghesuite unele in altele si fiecare sat are o piata in care se afla un Drum Tower, un fel de sala de intalniri rudimentara, podea de piatra, pereti de lemn, acoperita de mai multe acoperisuri asezate unele peste altele. Din loc in loc, exista cateva poduri acoperite, majoritatea pietonale si impanzite de tarabe cu marfuri pentru turisti. Cel de langa noi fiind cel mai renumit cere o taxa autorizata ca sa treci prin el si una mai putin oficiala, perceputa de un grup de fete imbracate in costume traditionale ce te intampina la intrare cu o cantare si un vin din orez. Se pare ca stau bine la capitolul colectat taxe, pentru ca le-am auzit cantand toata ziua.

Am vazut si un spectacol in una dintre piete de pe langa un Drum Tower, un grup de fete si baieti, tot in costume populare, ce au cantat mai multe cantece la niste instrumente din bambus si la un fel de chitara-mandolina, numita pipa, dansand in ritmul sunetelor produse de acestea. Miscarile erau mai mult niste invarteli si rasuceli, deoarece pe vremuri localnicii dansau dupa strangerea recoltei si in dans se oglindea bucuria si recunostinta de a fi avut ce sa culeaga. Acum dansurile se tin zilnic pentru ca probabil oglindesc bucuria de a avea turisti.

(batrani in Drum Tower)

(Zhi Pai toata ziulica)

Am observat ca, in afara momentelor cand probabil au loc comunicari importante, sus numitele Drum Tower servesc ca loc de intalnire pentru mai varstnicii satului, numai barbati, pentru a juca unul din jocurile preferate ale chinezilor, Zhi Pai, mahjong cu carti, pentru a sta de vorba, sau chiar pentru a privi la televizor o alta reprezentatie mai veche de dansuri populare, cum era cazul astazi.

In timpul asta, barbatii mai tineri, ori muncesc pe munte daca vremea le permite, ori stau si taie frunza la caini daca ploua. Si cum azi a plouat toata ziua (spre disperarea lui Serban ca nu i-a iesit nicio poza cum trebuie), mai aveau putin si desfrunzeau toti copacii. Femeile in schimb, ploua nu ploua, muncesc tot timpul, chiar daca e sa faca mancare, sa aiba grija de copii, sau sa scoata semintele din valatucii de bumbac, dupa cum le-am surprins pe cateva dintre ele.

Am aflat ca o sa ratam un alt spectacol maine, bataia cu dovleci. O alta traditie pusa in scena pentru turisti, pe vremuri fiind o etapa importanta a petitului local. Femeile stateau intr-o parte, barbatii in cealalta si ca sa-si arate preferinta pentru o anumita domnisoara, aruncau cu cat mai multe bucati de dovleci in ea, pana cand o faceau probabil portocalie. Noroc ca dovlecii erau copti, ca altfel ar fi umplut-o si de vanatai in acelasi timp. Serban a marait nemultumit cand a aflat ca ratam experienta asta, probabil ca vroia sa isi incerce tinta pe mine.

Vremea n-a fost de partea noastra, a plouat marunt dar constant, asa ca ne-am plimbat ce ne-am plimbat, pana cand, infrigurati, am capitulat si ne-am retras in caldura relativa oferita de hotelul Dong Vilage la care suntem cazati.

(acelasi Zhi Pai, alt Drum Tower)

Mai pe seara, ne-am infofolit si am plecat sa infruntam din nou stropii de ploaie, in incercarea de a gasi un restaurant cu o oferta mai bogata decat cea de la hotel. Probabil mi-e dor de mancarea de acasa, pentru ca am comandat o pizza, singurul sortiment ce avea iz de mancare occidentala. Ei bine, nu a fost o alegere prea inspirata. Noroc ca nu ne era prea foame, pentru ca dupa jumatate de ora de asteptat, probabil se stransesera toti in jurul ei si dezbatusera reteta, a venit in sfarsit minunatia. Care era…necoapta. Desi le-am spus, atat noi cat si cativa meseni localnici dornici sa ajute, sa o puna la cuptor, s-au intors dupa 10 min cu ea doar putin incalzita… Am incercat-o totusi, ca sa vedem daca coca chinezeasca iti da sau nu dureri de burta. Vom afla mai tarziu. Concluzia: cat stai in China mananca doar mancare chinezeasca!

Maine iar pe drum…