Proprietarul hotelului in care stam, Richard, scolit la Nottingham University, a incercat sa ne convinga ca domnisoara ce ne-a condus ieri de la taxi la hotel si care s-a pierdut prin labirintul de stradute din propriul oras, e persoana potrivita sa ne insoteasca azi in peregrinarile noastre si ca cere 100 de lei, pentru ca e studenta. Sa nu ne facem probleme, pentru ca ea studiaza chiar engleza la universitate. Zis si facut, ne-am intalnit azi dimineata cu ea, dar surprinzator, desi studenta in anul 4, abia daca reusea sa lege 2 cuvinte in engleza. Ne-am chinuit vreo 10 minute sa o facem sa inteleaga unde vrem sa mergem, dar apoi am renuntat si am sunat pe altcineva, un ghid recomandat de Sandy din Shangri-la. Zhao Ming, Jack pe numele lui englezesc, s-a dovedit cel mai bun ghid de pana acum, care ne-a povestit multe lucruri si care a cerut tot 100 de lei. In plus a facut rost si de o masina cu sofer, contra a 130 de lei.

Am mers intai in satul Yu Hu, atrasi (Serban mai putin) de povestea lui Joseph Franz Rock, nascut la Viena in 1884, ce a facut o pasiune pentru China, a invatat singur 8 limbi, din care chineza la 13 ani. In 1913 a devenit cetatean american, iar in 1922 s-a dus prima data in China, de unde s-a intors peste 2 ani cu nici mai mult nici mai putin decat 80.000 de specimene de plante. In 1926 s-a intors si s-a concentrat pe studierea culturii Naxi, pe care o credea pe cale de disparitie. A devenit omul publicatiei “National Geografic” in China, care l-a facut faimos. A fost considerat un excentric de catre chinezi, probabil datorita caravanelor ce-l insoteau peste tot, formate din 36 de magari, 9 cai, 29 servitori si 10 soldati. Avea un bucatar ce invatase sa gateasca mancare austriaca si chiar si o cada de baie extensibila. A plecat intr-un final, in 1949, dupa 27 de ani de cercetari.

In casa in care a locuit am admirat fotografii facute de el, unele dintre ele in cadrul ceremoniilor religiei Dongba, cea in care crede minoritatea Naxi. Satul era micut, situat la poalele Muntelui Inzapezit al Dragonului de Jad, de unde am inteles ca peisajul e superb cand nu e ceata, cum era astazi si nu se vedea nimic. Casele erau diferite de cele vazute in alte parti, cu peretii construiti din pietre puse unele peste altele si sustinute de pamant. Am aflat de la Jack ca pisicile de metal de pe acoperisurile caselor sunt menite sa tina spiritele la distanta, iar pestii de lemn ce atarna din acoperis sunt pentru a proteja casa de incendii.

Am ajuns apoi in satul Baisha, unde ne-a atras o alta celebritate, de asta data inca in viata, Dr. Ho, un vraci chinez specializat in medicina traditionala, ce avea frageda varsta de 88 de ani. Aparent avea mintea inca zdravana si era destul de zglobiu, vorbea engleza foarte bine si avea nenumarate pliante ce ii descriau povestea in diverse limbi. Se pare ca l-a cunoscut pe Joseph Rock si chiar a invatat cate ceva din cunostintele acestuia despre plante. Locul parea a fi mai degraba un birou de turism decat un cabinet medical, fie el si traditional, iar cat am stat acolo, am mai vazut niste turisti, dar nici un pacient.

Oricum doctorul era foarte simpatic, chiar ne-a facut cadou si niste ceai sanatos, fara sa ne ceara vreun ban, in schimb ne-a rugat sa-i traducem povestea si in romana, pentru ca se pare ca-i lipsea din palmares.

(taitei pusi la vanzare in piata locala)

(vanzator ambulant cu brichete din carbune tot in piata)

Am trecut si prin piata din Lijiang, pentru ca Serban nu poate sa treaca printr-un oras fara sa-i viziteze piata. Eu daca as avea loc in bagaj, as vizita magazinele, nu piata, dar neavand, m-am multumit sa-l insotesc printre verze si taitei. (In prima poza cu mult roz-grena de sus se afla semintele unei plante otravitoare, traducatorul nu a stiut sa ne spuna cum se numeste si nici nu ne-a lasat sa le atingem…)

L-am mai carat pe Serban, impotriva vointei lui, si la casa lui Mu, o vestita capetenie a minoritatiii Naxi de acum 800 de ani, din timpul dinastiei Yuan. Se pare ca au fost destul de puternici, pentru ca au condus pe aici prin zona timp de 470 de ani. Casa acestuia era de fapt un mare complex de case, gradini si pavilioane, construit in stilul Orasului Interzis, ce urca pana deasupra orasului. Din pacate a fost partial distrusa in timpul Revolutiei Culturale si apoi, cand s-au desteptat, chinezii au refacut-o, ca sa ceara acum 30 de lei/persoana pentru vizitare.

Pe maine.