Am luat azi trenul până în Himeji, la o oră de Osaka, să vedem un castel adevărat, poate cel mai frumos și mai bine păstrat castel din Japonia. Era mai mare decât castelul din Osaka, cu mai multe corpuri și cu mult alb.

Oare avem aici ceva asemănător cu camionagiul Gigel care se uită după fetele drăguțe!?

Unii l-au asemuit cu o pasăre pe cale să își ia zborul, motiv pentru care i se spune și “White heron”. Acesta era păstrat autentic și înăuntru, nu doar pe afară, doar că nu prea aveai ce să vezi înăuntru, în afară de faptul că era complet din lemn și că avea o structură extrem de bine făcută. Nu existau obiecte de mobilier sau decoruri, doar câteva sulițe, informații istorice, o machetă a castelului din stinghii de lemn și fotografii de la restaurare.

Am aflat că motivul pentru care arăta atât de bine castelul, era pentru că în 1956 a fost dezasamblat bucățică cu bucățică, înlocuite părțile deteriorate și reasamblat bucățică cu bucățică. Nu știu dacă mai există undeva în lume o construcție atât de mare care să fi trecut prin așa un proces și dacă a mai avut cineva răbdarea și meticulozitatea japonezilor să facă asta.

Și grădinile castelului erau foarte frumoase, împânzite de 1000 de cireși care îmi dădeau o senzație feerică. În curtea castelului se afla un muzeu cu obiecte și îmbrăcăminte originale.

Pe pajiștea din fața castelului era montată o scenă, pe care se derulau din când în când reprezentații și multe corturi cu mâncare.

Picnic în curtea castelului.

Am luat trenul înapoi spre Osaka și ne-am oprit în Kobe, unde am urcat cu o gondolă funicular până în vârful unui munte de unde se deschidea o priveliște superbă asupra orașului, portului și golfului Osaka. Kobe este un oraș foarte modern, cu zgârâie nori și multe clădiri înalte. 

Când am coborât din gonodolă ne-am plimbat printr-o grădină botanică întinsă, cu flori și plante aromatice.

La întoarcerea în oraș ne-am dus să căutăm restaurantul la care făcusem rezervare, unde să mâncăm faimoasa vită de Kobe. Vita japoneză este renumită pentru că frăgezimea ei este dată de faptul că e brăzdată de firișoare de grăsime, care se topesc în momentul în care este gătită. Pentru că această carne faimoasă este scumpă, porțiile erau la gramaje diferite, începând de la 100 de grame, apoi din 50 în 50 de grame până la 300 grame. Nu știu cum erau porțiile în alte restaurante, dar știu că unele făceau diferențiere la preț dacă mâncai la prânz sau seara. În restaurantul în care am fost noi nu făceau. Era un restaurant mic, de familie, fără pretenții.

Împreună cu patronul și bucătarul restaurantului.
Interiorul castelului Himeji.
Grup de tineri din curtea castelului.
Capac de canal Castelul Himeji.
Macheta reconstrucției castelului Himeji.
Uite că am găsit o restricție pentru drone!