Călătorie în Japonia – ziua 7 – tot în Nara dar cu căprioare
Am fi dormit și aici bine pe tatami, dacă nu ar fi fost semințele din perne. În Hakone pernele erau pe o parte obișnuite, iar pe cealaltă aveau o umplutură cu semințe pe care am ignorat-o. Aici în Nara nu am putut să mai ignorăm semințele, pentru că erau pe ambele părți. Așa că din când în când mă trezeam să le replantez, adică să le îndes înapoi în pernă. Dar fără folos. Nu aveam cum să le fac mai moi.
După ce ne-am sculat, ne-am îmbrăcat cu yukata găsite și aici în cameră și ne-am pregătit să coborâm la micul dejun. Tocmai când mă întrebam oare unde vom mânca, pentru că nu văzusem nicio sală de mese la parter, am auzit niște bătăi în ușă. Când am deschis, am constatat că micul dejun venise la noi, fix la ora 8:30, așa cum ne spusese în ziua anterioară la recepție. În fața ușii era o doamnă cu mai multe tăvițe cu mâncare. Așa că am stivuit saltelele de dormit, am tras masa în mijlocul camerei, am aranjat frumos tăvițele pe ea și am mai făcut o sesiune foto și aici, înainte să mâncăm.
Am plecat apoi să vizităm Nara Park, un parc întins pe mai multe hectare, plin cu căprioare ce se plimbau în libertate peste tot, dar în care se găseau și muzee și temple foarte vechi, Nara fiind prima capitală a Japoniei. Parcul începea chiar de lângă hotelul nostru, la fel și căprioarele. Erau câteva ce pășteau chiar sub copacii din fața hotelului. În parc, din loc în loc erau vânzători cu niște biscuiți speciali pentru căprioare, din care am luat mai multe pachete, ca să hrănim cât mai multe căprioare. Erau și câțiva pui de căprioară din loc în loc, pe care Mara vroia să îi hrănească cu precădere. Numai că atunci când hrăneai o căprioară, se mobilizau și cele din jur și se înghesuiau în tine, devenind ușor intrusive, moment în care strângeam biscuiții și ne grăbeam să părăsim scena.
Mergând printre căprioare, ne-am îndreptat către Kasuga Taisha, altar shintoist, construit în 768 și reconstruit de multe ori după aceea. În apropierea lui, aleile erau străjuite de foarte multe lampioane de piatră, toro. De asemenea, ele se regăseau și în incinta altarului, unde mai erau și sute de lampioane de bronz, faima templului, ce fuseseră donate de credincioși. Am intrat și într-o cameră întunecată, plină cu lampioane aprinse ce luminau frumos în întuneric. În curte am văzut un cedru măreț, vechi de peste 1000 de ani, înalt de 23 m și gros de 8 m.
Mergând mai departe prin parc ne-am îndreptat către templul budist Todaiji, cel mai mare templu din Japonia, în care se află cea mai mare statuie Buddha de bronz din lume, 15 m înălțime și 300 tone. Un templu foarte impresionant, cu un Buddha impunător. Am vizitat și muzeul ce aparținea de templu, unde am văzut multe variante de statui Buddha, din diverse epoci. Ce am remarcat este că de la prima reprezentare a lui Buddha, din anul 600, ea suferit foarte puține modificări de-a lungul anilor, în mare fața și forma ei au rămas la fel.
Am vrut să vizităm și muzeul național, dar partea principală era închisă, am putut vizita doar Buddha Hall.
După ce ne-am odihnit puțin în cameră, am fost la restaurantul Awa Naramachi, unde făcusem rezevare cu o zi înainte. Ne-a pus să ne descălțăm și să urcăm la etaj, unde am intrat într-o cameră micuță. Acolo erau 3 mese, 2 dintre ele despărțite printr-un paravan de cealaltă, mai era liberă doar una din cele două, și la ea ne-am așezat noi. Pentru că meniurile le alesesem deja în ziua precedentă, am așteptat cuminți să ne aducă mâncarea. O domnișoară a venit rând pe rând cu fiecare fel de mâncare, pe care foarte răbdătoare ni l-a prezentat mult în japoneză și puțin în engleză. A fost delicios și foarte frumos prezentat tot ce ne-a adus. Ne-a adus și aici ca și în Tokyo să ne gătim noi carnea, de data asta fiecare în vasul lui.
Mara ne-a spus la un moment dat că japonezii de la masa de lângă vorbesc despre noi și spun că se miră că au venit turiști la acel restaurant, pentru că nu au mai văzut. Apoi au intrat în vorbă cu noi, erau curioși să știe de unde suntem, ne-au admirat cum ținem bețișoarele când mâncăm, ne-au recomandat ce sake să alegem din meniu și la plecare ne-au făcut cadou niște biscuiți frumos ambalați, pe care îi cumpăraseră pentru ei. Ni s-au părut foarte drăguți.
Notă Șerban: Am mai multe fotografii pe care le las să curgă mai departe, poze de-a lungul zilei.
Toate postările despre Japonia, pe măsură ce le vom publica o să fie disponibile la acest link: Jurnal din Japonia