Călătorie în Japonia – ziua 10 – Kyoto

Am plecat mai departe pe traseul nostru cu trenul la Kyoto, ne-am dus la hotel, ne-am lăsat bagajele și am plecat la plimbare într-o piață aglomerată și tradițională, Nishiki.

După prânz ne-am întâlnit la gară cu profesoara de japoneză a Marei, venită din Nara, unde nu am reușit să ne vedem cu ea. Am fost împreună cu ea și am vizitat templul Kinkaku-ji sau Pavilionul Auriu, cel mai renumit templu din Kyoto, o copie ridicată în 1955 și poleită cu aur în 1987, situat la marginea unui mic heleșteu și înconjurat de grădini. Fiecare dintre cele trei etaje ale pavilionului reflectă un stil arhitectural diferit, primul etaj este construit în stilul palatelor, al doilea în stilul caselor samurailor, iar cel de-al treilea în stilul templelor zen. Templul original a fost incendiat în anul 1950, de către un bărbat intrat în rândul călugărilor budiști, ce a crezut că dând foc fiecărui obiect ce-l încântase la templu, simțul său estetic se va apropia de perfecțiune. Templul auriu îmi dădea o senzație de suveranitate așa cum scânteia în razele soarelui, inabordabil parcă datorită apei ce îl înconjura.

În Kyoto există puține linii de metrou, în schimb au o vastă rețea de autobuze, care sunt însă foarte aglomerate, pentru că orașul este vizitat de foarte mulți turiști. 

Am plecat de la templu tot cu autobuzul așa cum venisem, tot aglomerat, către Gion, unul dintre cartierele cu case tradiționale, unde locuiesc gheișe și maiko. Unde bineînțeles erau foarte mulți turiști. Mă mir că am avut noroc să vedem și o maiko în puzderia aceea de turiști și mă întreb cât de confortabil se simțea ea să fie atât de fotografiată și privită. Turiștii nu aveau voie să fotografieze decât pe străzile principale, tocmai pentru că gheișele și maiko să aibă cât de cât ceva intimitate. Oricum mi se pare o viață grea pentru ele. Maiko debutează la aproximativ 16 ani și poartă un obi deosebit de lung. La aproximativ 21 ani ele pot avansa la rangul de gheișă, geiko.

Am fost apoi cu profesoara Marei să mâncăm la un restaurant din Kyoto Tower, unde făcuse ea rezervare, era un restaurant cu meniuri tradiționale, am luat două feluri și le-am împărțit, au fost foarte gustoase și mi-a plăcut că am mâncat și lucruri noi, pe care nu le încercasem până atunci.

La plecare profesoara ne-a făcut cadou dulciuri și sushi tradiționale aduse din Nara.

Ne-a plăcut foarte mult profesoara, era foarte veselă și deschisă și mi-a plăcut că Mara a vorbit mult cu ea și că o întreba tot felul de lucruri.

Toate postările despre Japonia, pe măsură ce le vom publica o să fie disponibile la acest link: Jurnal din Japonia