Am plecat si din Guilinul prea putin vizitat spre Guangzhou, ultimul popas. Dar inainte de asta am luat taxiul ca sa ajungem la aeroport. Cei de la receptie ne-au comandat unul si ne-au zis ca ne costa 75 lei, ceea ce ni s-a parut prea mult pentru cei 30 km ce-i aveam de parcurs. Asa ca Serban s-a dus sa caute alt taxi si a dat chiar peste cel comandat pentru noi. L-a intrebat cat ar costa pana la aeroport si el a zis 50 lei, fara sa stie ca noi suntem comanda lui. Asa ca ne-am urcat in taxi si cand am ajuns la aeroport Serban i-a dat 50 lei, el a cerut inca 25 lei, Serban nu i-a dat si s-au certat ce s-au certat pana cand noi am intrat in aeroport ca pierdeam avionul si l-am lasat acolo, sperand sa nu vina dupa noi. Si n-a venit. Probabil cursa facea, de fapt, 25 lei…

La aeroport, cand am lasat bagajele, am cerut sa ne dea locuri cat mai in fata. Cand am luat cartile de imbarcare, am vazut ca locurile alocate erau 32, B si C. Am crezut ca ori n-a inteles ori n-a vrut sa ne dea ce i-am cerut. Eram convinsi ca ne-a dat locuri in spatele avionului. Insa erau intr-adevar in fata, in al doilea rand dupa business, pentru ca, surprinzator, locurile la economy incepeau de la 31 (iar la business erau doar 4 randuri si nu 30 cum ne-am fi asteptat). Si noi care am crezut ca nu ne-a inteles… Cred ca trebuie sa stai mult timp in China pana reusesti sa epuizezi toate diferentele culturale.

O alta neintelegere culturala am avut-o cu data de expirare a produselor. Prima data cand am descoperit-o eram in Shangri-la cu ghida Sandy si am luat niste biscuiti, din care i-am oferit si ei si soferului. Abia dupa aceea ne-am uitat la data inscrisa pe ambalaj. Era o data din august. Concluzia logica: erau expirati. Am mancat unul fiecare, ca doar le dadusem si lor, dar dupa aceea i-am lasat in masina, nu i-am mai luat cu noi. Abia azi in avion cand am primit niste ceai la cutie, “expirat” dupa standardele noastre, am avut iluminarea ca, probabil, aceea e data de fabricatie. Dar in cazul acesta, de unde stii cand expira? Poate au si o data mai mica trecuta pe undeva, ascunsa privirii neavizate, sau o cifra care sa fie numarul de luni cat poti sa mananci fara sa faci bube.

Dupa ce-am ajuns in Guangzhou si ne-am cazat, am plecat la plimbare pe una din strazile pietonale, Shangxia Jiu Lu, prima strada de acest fel din Guangzhou. Din pacate pentru noi, probabil datorita sarbatorii nationale ce dureaza toata saptamana, strada era plina ochi de oameni mergand in toate directiile, biciclisti si vanzatori ambulanti, incat magazinele nici macar nu se mai vedeau. Cred ca si vanzatorii au realizat acest lucru, pentru ca nu stiau la ce metode sa mai recurga ca sa-si atraga clienti. Unii bateau din palme, altii bateau intr-un gong improvizat din carton, altii strigau ceva, altii aveau pancarte miscatoare. A fost destul de obositor sa inaintam uneori impotriva masei de oameni.

Ne-am bucurat ca niste copii cand am ajuns la hotelul nostru, relativ central, modern si cu multe etaje. Din Bucuresti cand l-am ales online parea cea mai nefericita alegere asumata, cea mai impersonala fata de celelalte cazari in moteluri sau hoteluri boutique. Cand am ajuns insa, am aflat ca tipul de camera ales de noi, cu pat dublu, nu mai este disponibil, asa ca ne-au upgradat la un fel de suite cu doua camere, doua televizoare, canapea etc. E buna de ceva si modernitatea asta. O sa incheiem expeditia in China in stil mare…

Pe maine…