QUOTE
The Bucharest that fascinated me definitively was the Bucharest of the 70s when I, a teenager from Iași, at the start of my musical career, would come for recording sessions with the Romanian Public Television’s Roșu și Negru band. I used to take part in remarkable TV shows produced by Tudor Vornicu and Alexandru Bocăneț, special people and outstanding TV producers. I would spend all night in the sleeper car, then, in the morning, I would steal another hour of sleep in the hallways of TVR.
I would do the show then walk in the Primăverii, Triumph Arch area, a place with a high-class atmosphere, exuding a special energy and charm. After Iași, where I was born, I immediately became fond of Bucharest and the people that would welcome me. After my first musical experiences (1969, 1st prize at the Music Festival organized at the “Grigore Preoteasa” Students Culture House) I felt that Bucharest was so fond of me that it adopted me. I would go out at night, walking those narrow little streets from the area where I was staying, close to the public television headquarters, on Emanoil Porumbaru, Popa Savu, up to Kiseleff Street. I used to take a peek, as often as I could, at the lighted interiors, the elegant chandeliers and the massive furniture that would merge into the high ceilings and I wished that I would live in this area of Bucharest at some point.
And, guess what? The dream came true. After returning from Germany, I manage to settle in the area I had the strongest emotional connection with. Bucharest brought me luck, so I declare myself its passionate admirer.
CITAT
Bucureștiul care m-a fascinat iremediabil a fost Bucureștiul anilor ’70, când eu, adolescent de la Iași, la începutul carierei muzicale, veneam aici pentru înregistrările cu Roșu și Negru ale Televiziunii Române. Participam la emisiuni de Tudor Vornicu, Alexandru Bocăneț, oameni deosebiți și realizatori de televiziune remarcabili.
Petreceam toată noaptea în vagonul de dormit, dimineața mai furam o oră de somn în holul TVR, înregistram, apoi mă plimbam în zona Primăverii, Arcul de Triumf, un cadru cu atmosferă boierească, cu o energie și un farmec aparte. Imediat după orașul Iași, în care m-am născut, am prins dragoste de București și de oamenii care mă întâmpinau acolo. După primele experiențe muzicale (premiul I la Festivalul de Muzică organizat la Casa de Cultură a Studenților „Grigore Preoteasa“, în 1969), am simțit că Bucureștiul m-a îndrăgit atât de tare, încât m-a adoptat. Continuam să ies seara pe aceleași străduțe înguste din zona unde eram cazați, în apropierea televiziunii, pe Emanoil Porumbaru, Popa Savu, până la intrarea în Kiseleff. Obișnuiam să trag cu ochiul, atât cât puteam, la interioarele luminate, la candelabrele stil, la mobilele masive care se pierdeau în tavanele înalte și îmi doream ca odată și odată să ajung să locuiesc în partea aceea a Bucureștiului.
Și ce credeți? Visul a devenit realitate. După întoarcerea din Germania, am reușit să mă stabilesc în zona cu cea mai mare încărcătură afectivă pentru mine. Bucureștiul mi-a purtat noroc, așa că mă declar un admirator înfocat al lui.
