Astazi, in sfarsit, in a treia zi de cand am poposit la acest hotel mic si dragut dar cu receptioniste chinezoaice care vorbesc prea putina engleza, am reusit sa aflam parola de la wifi. In prima zi, cand ne-am cazat, ni s-a spus categoric ca nu exista wifi, desi rezervarea sustinea negru pe alb ca exista asa ceva. Ieri a fost admisa existenta wifi-ului, dar receptionera sustinea ca nu e nevoie de parola. Astazi, dupa ce am obtinut parola, am aflat de ce erau asa de reticente: telefonul, chiar si dupa ce a primit parola, s-a comportat tot de parca n-ar avea nicio legatura cu internetul. Nu vroia cu niciun chip sa se conecteze.

Am fost apoi sa vizitam Longhua Temple, format dintr-un complex de temple ce adaposteste peste 80 de calugari. A fost inchis in timpul Revolutiei Culturale si multe statui au fost daramate, dar acum parea ca-si revenise la forma de odinioara. Erau destul de multi vizitatori, majoritatea chinezi, dar si cativa straini, printre care si noi. Foarte colorat, multe statui, multe lumanari si mult fum.

Ceea ce m-a surprins, fata de bisericile noastre, era numarul destul de mare de tineri, in special fete care veneau sa se roage (pe care insa Serban nu le-a fotografiat) si atmosfera galagioasa ce predomina peste tot. Eu mi-am pus pantaloni lungi pentru aceasta ocazie, gandindu-ma ca asta este tinuta obligatorie si muream de cald pe langa unele dintre chinezoaice care erau in tinute destul de sumare. O alta noutate a fost masa de pranz care se servea ca la cantina si aglomeratia ce o insotea, incat initial am crezut ca e gratis. Dar nu, se platea, si nu doar masa, care nu era foarte ieftina, dar chiar si intrarea in templu. In schimb, aveai la dispozitie o intreaga varietate de feluri de mancare din care sa-ti alegi. Se pare ca gatesc bine calugarii!

O alta atractie pe care ne-am chinuit s-o vedem si nu stiu de ce, a fost Catedrala Sf. Ignatius. Vorba aceea, am vazut o gramada de biserici catolice pana acum si nu stiu de ce ma asteptam ca aceasta sa fie altfel. Ceva era altfel intr-adevar, eram singurii vizitatori si locul era plin de televizoare. Dar ghidul scria ca este cea mai mare biserica catolica din Asia, pe harta parea destul de aproape de templul de mai sus, asa ca am purces la drum. Drumul s-a dovedit insa o tortura, cu un metrou care are prea putine combinatii si care ne-a lasat apoi prada unui soare ucigator, de-a lungul unei strazi cat tot Bd. Unirii. Nici in catedrala n-a fost mai bine, unde nu era destul de racoare, in schimb erau destui tantari cati sa ma ciuruiasca pe mine, bucurosi probabil ca au gasit si ei putin sange de import.

Gallery Notice : Images have either not been selected or couldn't be found

Spre sfarsitul zilei, ajungand intamplator pe aceeasi strada ca cea din prima zi, dar la celalalt capat, am dat peste alte magazine luxoase, care mai de care mai mari si mai pline de lumini colorate. Cel care avea numele cel mai impunator se numea nici mai mult nici mai putin decat Shanghai Times Square, reunind in interior nume precum Gucci, D&G si cine stie ce altceva mai aveau, iar pe afara diverse corturi cu masini, printre care trona ultra sportivul model Audi R8 LMS pentru cine cunoaste, si cateva exemplare mai modeste de BMW, Mertzan, Mini…

Mai era prin zona si un ditamai Luis Vuiton, cu peretii luminati de niste galusti ce treceau pe rand prin toate culorile curcubeului. Cred ca aici iti poti da seama daca un brand e fake sau nu prin dimensiune, cu cat e mai mare si mai inzorzonat, cu atat e mai adevarat.

Ultimul popas a fost la un restaurant ce ne-a intampinat la intrare cu doi rechini mititei, care, cel putin in seara asta, au ramas sa inoate linistiti.

Pe maine…