Prima zi in Lijiang
Am plecat si din Shangri-la, mai exact de la 3300 de metri si am ajuns in Lijiang la “doar” 2400 de metri, un oras locuit de minoritatea Naxi, descendenta din triburi tibetane.
De data asta, drumul a fost mult mai placut si mult mai scurt, doar 4 ore si jumatate, intr-un autocar adevarat, mare si cu aer conditionat. Un singur lucru a avut in comun drumul de azi cu cel de acum 4 zile si anume nelipsitele galeti, care cred ca au fost intens folosite si acum. Am reusit insa sa ignor ocupatiile celorlalti ocupanti ai autocarului, stand feriti pe primele locuri din fata.
Peisajul a fost spectaculos, asa cum ne-a obisnuit deja zona, cu vai si munti, nori si sate, iar stilul de condus a ramas la fel de haotic, fiecare conducandu-si vehiculul dupa cum il taie capul, de parca ar fi singurul pe sosea. Adica daca vrea sa opreasca in mijlocul drumului si chiar pe celalalt sens, cum a facut soferul nostru la un moment dat, o poate face. Sau daca vrea sa plece de pe loc, cum au facut niste jeepuri, nu trebuie sa cedeze prioritate nimanui, ceilalti trebuie sa-l fereasca, sau sa franeze daca nu au cum sa-l ocoleasca. Iar trecerile de pietoni sunt un continuu mister pentru mine. Nu inteleg scopul lor, avand in vedere ca pietonii, si aici ca si in alte locuri, sunt claxonati cu furie daca incearca sa puna piciorul pe ele.
(greieri, delicatesa locala, pe care nu am avut curajul sa o incercam… alte optiuni posibile la aceeasi taraba: larve prajite sau viermi prajiti si ceva care semana cu viespi uriase, prajite bineinteles)
Am descoperit ceva ce mi s-a parut foarte interesant la aceasta minoritate Naxi. Pana nu demult ei traiau in matriarhat si desi conducatorii locali erau barbati, femeile erau cele ce aveau ultimul cuvant si se pare ca inca il au in zona veche a orasului. De asemenea, femeile erau mostenitoarele si cele ce rezolvau disputele. Ce mi s-a parut si mai interesant e ca influentele matriarhale se regasesc si in dialectul Naxi, astfel, daca unui substantiv i se adauga terminatia feminina i se mareste importanta, pe cand, daca i se adauga terminatia masculina importanta se diminueaza. De exemplu, cuvantul “piatra” plus feminin creaza ideea de ditamai bolovanul, in schimb “piatra” plus masculin nu te duce cu gandul decat la o mica pietricica.
Dupa ce ne-am cazat, am plecat sa bantuim pe stradutele inguste si intortocheate ale vechiului oras, sau mai degraba sa ne ratacim prin labirintul complex creat de acestea. O vreme am mers privind desfasurarea masiva si repetitiva de magazine de suveniruri ce isi insirau marfurile pentru valurile nesfarsite de turisti ce se imbulzeau pe stradutele devenite neincapatoare. La un moment dat ne-am revarsat intr-o piata, Yuhe, unde avea loc un concurs de dans traditional, intre 4 echipe, fiecare imbracata in alte costume, mai mult sau mai putin colorate. La final s-au dat premii, inmanat diplome, toata lumea era foarte fericita, noi insa nu am inteles daca primii anuntati au luat locul III sau I, publicul s-a bucurat la fel pentru toti.
Dupa o masa buna intr-un restaurant dragut (atractia serii a fost branza locala prajita), ne retragem la hotel sa ne pregatim pentru ziua de maine.
cu riscul de a fi un perpetuu apologist: in Yunnan se fumeaza la greu, este totusi o zona izolata cu nivel de educatia scazuta-, se bea ceai si in consecinta se scuipa (pe jos) des. in autobusul mare se poate sa nu se fi scuipat. galetile sunt in principal pentru gunoi, foarte frumos daca si-au orientat proiectilele intr-acolo.
in orasele mari sunt campanii impotriva scuipatului si amenzi. si in unele zone nu se-ntampla deloc. depinde de demografie. nu mi se pare foarte grav, la noi lumea is sufla nasul la masa, la fel de scarbos….
este ceva ce se observa cu precadere la inceput ( mai ales in calatorii in zone din astea) dar e posibila o aclimatizare dupa un timp
Eu m-am aclimatizat, Delia mai acuza ‘dureri’ pe ici pe colo…