QUOTE
I came to Bucharest 11 years ago, when I was hired at the National Theater, TNB. I was never a big fan of the capital; maybe this is why in these 11 years I haven’t got to know the city and I wasn’t very curious to do so, I admit. There is, however, a Bucharest that fascinates me, a Bucharest I know from stories read or heard from actors who got a chance to see it that way. It is the old Bucharest, with houses of humane, poetic dimensions.
I know the place where Casa Poporului now stands used to be a jewel of a neighborhood, swept away by the communists… That the National Theater used to stand on Calea Victoriei, that the Odeon Theater is the for- mer Giulești Theater (CFR). That there was once a Jewish quarter where very many artists used to live, with beautiful houses, and that it no longer exists…
When I arrived in Bucharest I used to go through Lipscani on my way home. It was deserted and dark; there was nothing of what we see today.
Over the past seven years a lot has changed… I don’t know whether it is good or bad. I tend to say not good. It is clear no one is concerned with the image of the city. It makes you cry when you see superb houses left to degrade because they cannot be demolished as they are patrimony buildings, just to have an ugly, money-making office building built on the same spot. I don’t feel any deep connection with the new Bucharest… I would have liked to live in the Bucharest of long ago. But it wasn’t meant to be!
CITAT
Am descoperit Bucureștiul acum unsprezece ani, când m-am angajat la TNB. N-am fost niciodată un mare fan al Capitalei, poate ăsta-i motivul pentru care în toți anii petrecuți aici n-am apucat să cunosc orașul și nici nu prea am fost curios, recunosc. În schimb, există un București care mă fascinează, un București pe care-l știu din povești citite sau auzite de la actori care au apucat să-l vadă așa.
E Bucureștiul vechi, cu case de dimensiuni umane, poetic. Știu că în locul pe care e acum construită faimoasa Casă a Poporului a fost un cartier-bijuterie, măturat de comuniști… Că Teatrul Național era pe Calea Victoriei, că Teatrul Odeon e fostul Teatru Giulești (CFR). Că a existat cândva un cartier evreiesc în care locuiau mulți artiști… și unde erau case superbe, care acum nu mai există…
Când am ajuns în București, în drumul meu spre casă treceam prin Lipscani. Era pustiu și întuneric, nu exista nimic din ceea ce vedem azi. În ultimii șapte ani s-au schimbat multe… Nu știu dacă asta e bine sau nu. Înclin să cred că nu.
E clar că nimeni nu e preocupat de imaginea orașului. Îți vine să plângi când vezi case superbe lăsate să se degradeze pentru că nu pot fi dărâmate, pentru că țin de patrimoniu, ca mai apoi pe locul acela să se ridice o clădire de birouri urâtă, care produce bani. Nu simt că am legături profunde cu București- ul cel nou… Mi-ar fi plăcut să trăiesc în Bucureștiul de demult. N-a fost să fie!
