QUOTE
Every weekend during the fall I used to go, in the morning, to Cișmigiu. I went there to eat carob pods and drink a glass of boza. I was not yet seven. My brother, who was four, used to come with me.
The carob is a fruit with large pods, sweet kernels and a marmalade-like core. I would greedily gobble them up because, at that age, all fruit looked appetizing and savory, be it wild apples, green currants or ripe wax cherries and black mulberries. September was carob season in Cismigiu! (Or was it October?) When we were full, we would drink some boza from a stand manned by a Turk (or Greek), and we would start walking around the park, by the lake, then we would cross the bridge and head towards the ponds where we would find ducks, swans and especially pelicans swimming! We would break the carob into pieces and feed it to the birds.
My brother would break it into small pieces but would not throw more than two or three, because he liked carob and wanted to keep it for the way home. But he was chased by pelicans, which, if they did not manage to get ‘the fruit’, would peck him and pull at his shorts. He would run around stamping his feet, hide behind me and yell “me like Muscow and me ’ate the Ame’icans.” Ladies in hats would look at me disapprovingly. Only a year later, in school, I found out that Muscow and Ame’icans are two peoples with something to settle between them.
CITAT
Plecam la fiecare sfârșit de săptamână, dimineața, către Cișmigiu… toamna. Mergeam să mănânc roșcove… și să beau un pahar de bragă. Aveam mai puțin de șapte ani. Fratele meu, care avea patru ani, mergea cu mine.
Roșcovele sunt niște fructe ca niște păstăi mari cu sâmburi dulci și miez ca de marmeladă. Le mâncam cu lăcomie, pentru că, la vârsta aceea, toate fructele erau apetisante, de la mere pădurețe și coacăze verzi, până la corcodușe coapte sau dude negre. Septembrie era sezonul roșcovelor în Cișmigiu! (Sau poate octombrie?) După ce ne săturam, beam bragă de la taraba unui turc (sau grec) și porneam de-a lungul parcului, pe lângă lac, apoi peste pod, până spre lacul cel mic în care înotau rațe, lebede și mai ales pelicani! Rupeam din roșcove și aruncam la păsări.
Fratele meu rupea bucăți mici și nu arunca mai mult de două-trei… pentru că îi plăceau roșcovele și le păstra pentru drum. Dar era vânat de pelicani, care, dacă nu izbuteau să-i ia „fructele“, îl ciupeau cu ciocurile și-l trăgeau de pantalonași. El alerga tropăind, se ascundea după mine și striga: „Mie mă pace moșcova și u’ăsc ame’icanii!“ Câteva cucoane cu pălării se uitau la mine cu dezaprobare. Abia peste un an, la școală, am aflat că „moșcova“ și „ame’icanii“ se referă la două popoare care au ceva de împărțit.
