Vineri de dimineata am plecat la drum cu Sandy si masina cu sofer de care a facut ea rost, pe un drum pitoresc, printre campii mlastinoase nesfarsite si sub un cer albastru incarcat de nori pufosi ce coborau pana pe crestele muntilor impaduriti. Treptat mlastinile s-au transformat in imensul lac Napa, ce ne-a insotit pe masura ce am urcat pe serpetine incolacite. A trebuit sa admiram inca o data tenacitatea chinezilor de a transforma drumuri ce fusesera odata forestiere, dupa cum inca se mai vedeau pe alocuri, in adevarate sosele acoperite de un asfalt impecabil. Oamenii astia chiar se pricep!

(Luo San En Zhu, fiul cel mare)

Dupa vreo 35 de km, ne-am abatut de la drum si am coborat in valea ce se intindea la poalele muntilor, in satucul Nixi, unde indeletnicirea principala a localnicilor este olaritul, ce se practica in aceasta zona de 2000 de ani. Am vizitat una dintre familiile bogate din sat, cea condusa de Sun Nuo Qi Ling, ce munceste de dimineata pana seara alaturi de fii si nepotii sai. La fiecare 3 luni merg in munti si sapa in cautarea a doua tipuri de pamant: unul rosu, lipicios, ce se gaseste aproape de suprafata si altul aproape alb, mai prafos, mai in adancime. Isi fac singuri toate instrumentele de care au nevoie si spre deosebire de cei de la noi, nu folosesc oala de olarit, ci un fel de placa pe care se construieste obiectul de lut din bucati.

(Sun Nuo Qi Ling, alaturi de nepoti)

Odata vasele terminate, le pun pe cuptor sa se usuce, iar apoi le scot in curte, le aseaza unele peste altele, le acopera cu lemne de pin si le dau foc. Temperaturile pot ajunge pana la 600-800 de grade celsius. Cand sunt scoase din foc au o culoare rosiatica, dar apoi sunt acoperite cu rumegus si cenusa timp de 25 de minute, ca sa capete culoarea neagra ce le e caracteristica. Pentru a elimina toxinele sunt curatate in interior cu iaurt si orz.

Am aflat ca toate casele au si un templu, iar cu cat sunt mai bogati, cu atat camera templului e mai mare si mai incarcata, cum era si cazul casei vizitate de noi.

Pentru ca vroiam neaparat sa vedem iaci mai indeaproape si am aflat ca majoritatea sunt inca in munti, am oprit la marginea unei campii unde pareau sa pasca asemenea animale. Apropiindu-ne de ei, am descoperit ca erau de fapt un amestec de iaci si vaci, iar unul dintre ei, cred ca iac, se uita cam curios la noi pe masura ce ne vedea mai bine, incat nu stiam daca nu cumva se pregateste sa ne arate cum poate sa-si foloseasca lungile-i coarne.

Am tot batut-o la cap pe Sandy sa ne arate locuri traditionale, incat s-a hotarat sa ne mai arate un sat, dar nu inainte de a trece prin oras si a lua regulata masa de pranz de la ora 12, din nou la prietena ei. Am descoperit cu aceasta ocazie ca avem o ghida priceputa si la gatit, deoarece ea a fost cea care ne-a pregatit castronul pe care ne-am incumetat sa-l comandam fara carne, ci doar cu taitei si legume. Desi cu mult mai ieftin decat pana acum, adica am mancat cu 12 lei toti patru, nu pot sa zic ca m-am grabit sa termin tot din farfurie, Serban insa s-a descurcat mai bine.

Urmatorul sat, Tapas, era un sat sarac, unde majoritatea localnicilor erau pe camp la cules cartofi. Am fost si noi sa-i vedem in actiune, erau vreo 12, aproape numai femei.

Aveau si doi iaci, cu ajutorul carora scoteau cartofii afara, femeile ii culegeau si-i puneau in saci, iar barbatii ii incarcau intr-un tractoras. Am aflat ca fata de anii trecuti cand faceau troc si-i schimbau pe orez, acum chinezii sunt mai bogati si cumpara cartofii cu bani, cam 1,5 lei pe kg. La un moment dat au luat o pauza si s-au amuzat pe seama noastra, probabil ca eram singurii nebuni veniti sa-i vada la cules de cartofi.

Chiar daca satul era mic, in capatul strazii principale, pe varful unui deal, era construit un hotel destul de maricel, Banyan Tree Ringha. Desi privelistea era frumoasa, totusi nu prea aveai ce sa faci pe acolo si tocmai ne intrabam cine o veni sa stea acolo, cand am auzit tot felul de claxoane si am fost uimiti sa vedem o caravana de jeepuri poposind la hotel. Sandy ne-a spus ca sunt de la guvern si ca probabil ei sunt clientii cei mai frecventi.

Pe maine…