De dimineata am reusit sa ajungem la micul dejun si am fi mancat probabil un mic dejun copios daca am fi fost chinezi, pentru ca era o abundenta de preparate, dar majoritatea erau diverse sortimente de fierturi fara nume. Acesta fiind cazul, ne-am rezumat la o felie de paine cu gem si un pahar cu lapte. Bine ca le-am gasit si pe astea.

(un fel de maxi-taxi local)

Ne-am intalnit apoi cu traducatorul antamat cu o zi inainte si impreuna cu el ne-am urcat in masina cu sofer ce facea parte din acelasi pachet. Am plecat spre piata de luni din Shaping, aflata la vreo 30 de km in nord, pe un drum foarte aglomerat, unde traficul era la fel de nebunesc ca in Shanghai, iar claxoanele ma mir ca mai functionau dupa cat erau de solicitate.

(camp de orez pe langa drumul Dali-Lijiang)

Pe traducatorul nostru il cheama Stone, este originar din Dali si studiaza marketing la universitatea din Kunming. El ne-a zis ca numele lacului de-a lungul caruia am mers azi, Erhai, inseamna ureche si i se trage de la forma sa neregulata.

(reclama la telefonie mobila, pentru cine nu isi da seama din prima…)

Piata era destul de aglomerata si abunda in produse diverse de la bijuterii si haine, la nenumarate sortimente de legume si mirodenii. Tot minunandu-ne noi in dreapta si in stanga de ceea ce vedeam, am fost abordati prin intermediul lui Stone de o localnica venita sa faca piata, imbracata in costum traditional, ce cara in spate un cos la fel de traditional umplut deja de cumparaturi. Ea ne-a invitat sa-i vizitam atelierul de bumbac, ce se afla intr-o localitate invecinata.

Asa ca am luat-o cu noi in masina pe Yang Mei Xiang impreuna cu toate sarsanalele ei, inclusiv o cutie cu pui vii de gaina si ne-am lasat condusi catre satul in care locuia. Am aflat ca are 45 de ani si are o afacere de familie de peste 70 de ani, in care cumpara bumbacul, il tes in batice, fete de masa si de pat, apoi ii creaza diverse modele si il vopsesc.

Casa ei are arhitectura tipica Bai, formata din 3 case unite in forma de U si completate de un perete pentru a crea o curte interioara. Obiectele create sunt la fel de tipice, fiind vopsite in albastru si presarate cu modele albe. Ne-a aratat imensele butoaie de lemn in care scufunda bumbacul pentru a-l vopsi, culoarea albastra fiind obtinuta din frunzele unei plante necunoscute noua, banale la forma, miros si gust (asa zice Serban care a si gustat-o).

Ne-a prezentat cateva dintre rudele ei care lucrau in diverse camere din casa, majoritatea septagenare, deoarece vlastarii tineri ai familiei au zburat din cuib catre diverse universitati, nedorind sa continue trudnica afacere de familie. Una dintre ele avea 71 de ani si cred ca vedea mai bine decat mine, pentru ca innoda cu foarte mare migala zeci de atisoare la un imens gherghef.

Bineinteles ca am fost invitati sa si cumparam cate ceva, Yang incercand sa ne bombardeze cu artileria grea, cearsafuri de pat si, nevrand sa inteleaga ca noi strabatem China cu rucsacele in spinare, a mai incercat si cu fetele de masa. In final a trebuit sa se multumeasca sa ne vanda doar niste batice.

Urmatoarea oprire a fost Xizhou, numit si micul Dali, pentru ca arata la fel cum arata Dali in urma cu multi ani, inainte de a deveni asa de turistic. Dupa ce am parasit soseaua nationala si am intrat pe o straduta mai mica, ne-am trezit asaltati de o invazie de biciclete conduse de tineri elevi in uniforme, iesiti in pauza de pranz de la scoala. Am fost apoi la un fel de muzeu ce fusese casa a unui om de afaceri ce s-a imbogatit in urma afacerii cu ceai. Aici ne-am calcat in picioare cu grupuri de turisti chinezi, dovada ca renumele de a fi vechiul non-turistic Dali il va transforma in curand intr-o locatie la fel de turistica. Am fost introdusi in artele prepararii a vreo 4 sortimente de ceai, doar ca sa fim apoi invitati sa si cumparam si certati pentru ca n-am facut-o.

Am prins apoi sfarsitul unui amplu spectacol tinut pentru masele de turisti, ce implica diverse dansuri si povestea maritisului unei tinere chinezoaice. Ce-am prins din acest spectacol a fost ca o mireasa e bine sa fie cat mai mult ciupita ca sa tinerii insuratei sa fie coplesiti de cat mai multe bogatii, si ca poarta ochelari negrii sa nu se vada cat plinsese cu o noapte in urma.

Satuli de atatea atractii turistice, l-am rugat pe Stone sa gaseasca doctorul satului ca sa aflam si noi o poveste autentica. Nu l-am gasit acolo, dar am reusit in apropiere de Dali, intr-un sat cu un nume nesfarsit, Long Kang Nan Sheng Jin. Exista mai multi doctori in sat, insa unul singur are licenta, doctorul Zhao She Ming. Un doctor tanar, de 40 si ceva de ani, ce calca pe urmele tatalui sau si care continua sa-si faca meseria in ciuda piedicilor ce i-au fost puse de-a lungul anilor. Acum conduce o mica clinica privata destul de sarac echipata, ce abia ii permite sa duca un trai decent, dar ne-a marturisit ca a cunoscut si vremuri mai bune, cand avea o alta clinica, mult mai mare, care insa i-a fost confiscata si demolata de catre guvern. Desi i-au fost taiate aripile, el a ramas alaturi de semenii lui, simtind ca e datoria lui sa-i ajute, avand, in mod ciudat, tarife mai mici decat ceilalti colegi ai lui, fara licenta.

Are in jur de 100 de pacienti pe zi, 40.000 pe an, iar astazi noi am fost martorii tratamentului aplicat unui mic pacient, de numai 6 anisori, ce-si pusese la bataie nasucul pentru o cauza probabil importanta, putin emotionat de ce urma sa i se intample.

Am sfarsit ziua la un restaurant vegetarian, Bamboo Garden, aflat in apropierea hotelului nostru, construit dupa arhitectura specfica Bai, cu o mancare gatita cu o foarte mare grija. Stilul diferit de prezentare ne-a trezit interesul sa aflam cine detine un astfel de restaurant si am descoperit ca apartine lui Qin Xi Lin, nascut in Taiwan si crescut in spiritul religiei taoiste. Provenind dintr-o familie bogata si nefiind manat de interese materiale, si-a dus la indeplinire visul de a introduce mancarea vegetariana in Dali. De ce in Dali, n-am reusit sa aflam, dar cert e ca mancarea servita aici pare sa urmeze cele 3 principii ale taoismului: compasiune, moderatie si smerenie. Cel putin noi pe noi ne-a convins, lucru care nu se poate spune si despre chinezi care nu prea frecventeaza restaurantul, fortandu-l pe Qin sa-l inchida in octombrie si sa deschida altul tot in Dali dar intr-un spatiu mai mic.

Pe maiine…