Cea mai frumoasa zi de pana acum!!! Aseara, sau mai bine zis azi noapte, am ajuns in Yangshuo, o regiune cu formatiuni muntoase carstice, adica un fel de munti mici destul de clar delimitati, ca niste pioni pe o tabla de sah, unii mai inalti, altii mai mici, asezati in diverse planuri. Din pozele vazute, ne asteptam sa fim impresionati la vederea lor, dar nu aproape infricosati, asa cum s-a intamplat cand i-am vazut ridicandu-se negrii si impunatori in linistea noptii.

In lumina calda si blanda a diminetii, insa, sub cerul albastru umbrit de cativa nori, pazind parca lanurile intinse de orez, muntisorii pareau mult mai prietenosi, ca niste copii curiosi ce-si itesc capsoarele mirate sa vada cine sunt musafirii veniti in vizita. Cei aflati mai in departare erau ascunsi intr-un fel de ceata, ca o mireasa in spatele voalului sau.

Am decis sa fim mai temerari azi si sa inchiriem un scuter in loc de obisnuita masina de pana acum. Am plecat la drum cu inima stransa totusi, nestiind la ce trafic sa ne asteptam prin partile astea. Temerile mele s-au dovedit a fi nejustificate insa, pentru ca ghida noastra, Lu Qiao Ji, ne-a dus mai mult pe drumuri de tara inguste. Uneori erau chiar prea inguste, nu mai late de jumatate de metru, unde Serban era indecis la cotituri, osciland intre a ne arunca intr-un lan mocirlos de orez sau intr-un iaz noroios plin cu broaste.

(radacini de bambus pregatite de dus la piata din Baisha)

Initial ne-am gandit ca nu avem nevoie de ghid, ca avem harta, drumurile sunt clar trasate, obiectivele sunt in mijlocul naturii, cat de greu poate fi sa le gasim? Pana la urma am zis sa luam un ghid in prima zi, sa ne familiarizam cu imprejurimile si sa mergem cu el (ea pana la urma) pana la obiectivele cele mai indepartate. Si bine am facut, pentru ca Lu ne-a dus pe niste drumuri care nici nu stiam ca exista, niste poteci mai degraba, pe care nu ne-am fi aventurat sub nici un chip daca eram singuri. Lu avea scuterul ei si ne-a luat 100 de lei cu tot cu benzina, iar scuterul nostru ne-a costat 75 lei.

Pe drum ne-am oprit mai intai in satul Jiuxian, cu case vechi si inalte ca niste temple, unde o batranica prietenoasa ne-a invitat sa intram in saracul ei camin. Casuta era tare modesta, dar Chu Min Quai, la cei 85 de ani ai sai, ne arata cu mandrie colectia de formatiuni calcaroase ce infatisau diverse animale, adunate probabil pe vremea cand ea si sotul ei de 87 de ani erau mai tineri si mai sprinteni.

(in piata la umbra un joc de Zhi Pai, un fel de Mahjong)

Am plecat apoi inspre nord, in orasul Baisha de Guanxi (dupa Baisha de Yunnan), sa vizitam nelipsita piata pentru Serban. Variatiuni culinare pe aceeasi tema ca si pana acum, mai mult sau mai putin vii, mai mult sau mai putin necunoscute.

Am descoperit ca prin partile astea, iacii ce ne-au facinat in Shangri-la au fost inlocuiti de alte animale la fel de atractive in ochii nostrii, bivolii de apa. Pe acestia am reusit sa-i admiram indeaproape cand am ajuns la un fel de lac, unde localnicii ii lasau sa coboare in apa maloasa, in care frumoasele creaturi intrau cu bucurie. Am vrut sa mangai un bivol in drumul lui spre desfatare, vrand sa aflu daca pielea acoperita de blana scurta, nisipie, e la fel de catifelata precum pare, insa coarnele-i puternice, rasucite, m-au tinut cu respect la distanta.

Pana la urma Serban a invatat sa faca fata drumurilor intortocheate, dupa cei 60 de km parcursi astazi, desi pana la sfarsit a reusit sa faca febra musculara la vreo trei degete de la mana dreapta, de cat de tare a strans acceleratia, cu toate ca n-am mers cu mai mult de 30 km/ora.

Una peste alta a fost o zi lunga, calduroasa, umeda si prafoasa, in care ne-am plimbat printr-un peisaj aproape ireal, admirand cavalerii impaduriti ce ne-au insotit peste tot, campiile inverzite de spicurile de orez sau stralucirea raurilor Yulong si Li.

Pe maine…