Călătorie în Japonia – ziua 6 – Nara
Am dormit foarte bine pe tatami și am fi vrut să mai stăm cuibăriți, dar trebuia să mergem să luăm micul dejun matinal.
De data asta ne-am conformat și ne-am echipat în kimonouri și așa am coborât la micul dejun. Nu prea era chiar pe gustul meu european, am încercat diverse sortimente, dar nu multe aduceau cu ce eram obișnuită acasă. Adică omleta nu era chiar omletă, oul fiert moale părea că nu a fost fiert deloc, în schimb cel prăjit era identic. Porridge-ul nu avea niciun gust, iar pâinea era dulce. Bine că au avut gauffre și croissant ca să îmi potolesc foamea.
Pentru că ne-am sculat așa devreme, mai aveam cam jumătate de ora liberă, așa că Șerban a făcut o sesiune foto cu noi în cameră, stând în chimonouri pe tatami, sesiune care însă s-a lungit mai mult decât trebuia, încât am ajuns la gară alergând cu geamantanele.
Iar la gară am avut o mică surpriză, a trebuit să mai cumpăr un rând de bilete. Cu o zi înainte când ajunsesem cu autobuzul aglomerat și am văzut că există și tren, am decis să ne întoarcem cu trenul. Eu, chipurile prevăzătoare, am cumpărat bilete, să nu cumva să fie coadă a doua zi. Dar uneori e bine să nu fi atât de prevăzător, pentru că am aflat că biletele pe trenurile locale sunt valabile doar în ziua achiziției, așa că nu au mai fost valabile a două zi. Eh, măcar nu au fost scumpe!
Am ajuns la timp în Odawara ca să luăm shinkansenul către Kyoto, cu care am mers 2 ore, cu 260 km/ora viteză maximă. De acolo am luat un tren local către Nara.
De la gară părea că facem zece minute pe jos, așa că am mers pe jos către hotel. Însă trotuarele erau pavate cu pietre destul de neregulate, așa că înaintarea a fost anevoioasă. În plus, erau aglomerate de turiști, iar magazinele ne furau privirile la tot pasul.

Odată ajunși la hotel, ne-am lăsat bagajele și am fost să vizităm templul budist de lângă noi, Kofuku-ji. Lângă el se afla a doua cea mai înaltă pagodă de lemn cu 5 etaje din Japonia, care are 50 metri, cea mai înaltă e în Kyoto.

Pentru că eram obosiți, nu ne-am simțit în stare să mai vizităm altceva, așa că am bântuit pe străzi la nimereală. Mara a vrut să întrăm intr-un magazin care la prima impresie părea să aibă niște mașini mici de spălat sau ceva electrocasnice. La o privire mai atentă din partea noastră, că Mara știa ce sunt, s-au dovedit niște aparate în care bagi bani și primești sau nu, tot felul de obiecte, personaje din diverse jocuri sau animeuri. Am fost surprinși de cât de mare era magazinul și cât de multă lume era în el. Bineînțeles că a băgat și Mara niște bani și a primit niște personaje.
Seara ne-am propus să încercăm restaurantele recomandate de profesoara Marei din Japonia. Mara învață japoneză în centrul Murasaki din București cu o profesoară româncă și online cu o profesoară japoneză, tot prin intermediul centrului. Înainte să plecăm am aflat că profesoara Marei este din Nara și sper să reușim să ne întâlnim cu ea cât stăm aici.
Până una alta ne-a recomandat 2 restaurante în Nara, Awa Naramachi și un Izakaya.
Ne-am gândit să mergem azi la Awa, dar pentru că nu aveau masă liberă, am făcut rezevare pentru mâine.
La acel Izakaya am dat peste un japonez mic și zâmbitor, care aranja locul și ne-a zis să ne întoarcem peste o ora, la 18, când urmă să deschidă.
Ne-am odihnit până atunci pe o bancă la marginea micului heleșteu de lângă cazarea noastră și am admirat pagoda vizitată mai devreme, ce se vedea peste drum.

La ora 18 ne-am înființat la restaurant, unde japonezul zâmbăreț care era și bucătarul, ne-a invitat să ne descălțăm și să ne cocoțăm pe o mică platformă, în jurul unei mese micuțe, ce avea un dreptunghi mare și negru în mijloc, pe care noi ne-am pus berile și paharele. Dar a trebuit să le mutăm când ne-a adus mâncarea și dreptunghiul s-a dovedit a fi platoul de servire. A răsturnat mâncarea cu o paleta mare pe acest dreptunghi și a pornit o butelie de dedesubt ca să țină mâncarea caldă .
Am avut parte și de un mic spectacol, pentru că bucătarul gătea chiar lângă noi, pe 2 plite mari de aluminiu și se tot uita la noi și zâmbea în timp ce gătea. Părea foarte optimist și bucuros.
Restaurantul părea să mai aibă doar o masă obișnuită, la care nu te descălțai și 4 scaune la bar, chiar în fața bucătarului. La bar s-au așezat pe rând un spaniol și un francez. Amândoi știau ceva japoneză, iar bucătarul, încântat, le-a dat niște sfaturi și a făcut cu ei o mică lecție de japoneză. Mara plecase între timp la hotel, altfel poate se alătura și ea lecției!

A fost o experiență foarte intimă și plăcută, iar mâncarea foarte bună. Ne-am întors pe o ploicică măruntă înapoi la cazare, să dormim pe tatami.
Notă Șerban: Închei această zi cu câteva cadre și filmulețe de atmosferă.






Toate postările despre Japonia, pe măsură ce le vom publica o să fie disponibile la acest link: Jurnal din Japonia
Este o bucurie sa citesc jurnalul zilnic al Deliei, sa retraiesc ( partial) prin fotografiile si filmuletele video facute de Serban , vacanta mea din 2018 in Japonia. Impreuna cu cafeau de dimineata deschid fb si de abea astept sa gasesc povestirea aventurilor voastre. O incantare.
Cornelia Filip
Mulțumesc mult Cornelia pentru cuvintele de apreciere 🌹