Călătorie în Japonia – ziua 4 – Tokyo Tower, Ueno

A doua zi de Tokyo. Având în vedere că cireșii au înflorit mai devreme anul acesta decât era prognozat, cu mult înainte să ajungem noi în Japonia, ne-am gândit să începem ziua cu un parc, să mai prindem ceva din ei, pentru că atunci când ne întoarcem în Tokyo nu știu ce vom mai găsi.

Așa că am fost în parcul Ueno, unde mai întâi am căutat o harta a parcului ca să vedem dacă ne dăm seama pe unde sunt cei mai mulți cireși. Trebuia să îmi dau seama că nu e nevoie de hartă, pentru că din punct de vedere al organizării, japonezii sunt maeștri.

Era un traseu special făcut unde se găseau cei mai mulți cireși, semnalizat cu lampioane de hârtie și delimitat pe mijloc de un gard de lemn, un sens era de dus, unul de întors.

Trei poze făcute în parcul Ueno în infraroșu.

Cireșii din păcate trecuseră de perioada de vârf a înfloririi și se aflau pe pantă descendentă, în care se scuturau deja. Cu toate acestea erau încă foarte frumoși și ne-am bucurat de priveliștea lor. Erau zone cu folii mari de plastic, pe care puteai să stai și să faci picnic, pentru că japonezii au o tradiție veche din secolul 8 numită hanami, privitul florilor, ce a început cu privitul florilor de pruni, acum se referă doar la cireși.  Pentru pruni acum au alt termen, umemi. Pentru privitul cireșilor există mai mulți termeni, hanami este termenul folosit pentru zi și yozakura pentru adunările de noapte, când parcurile cu cireși sunt luminate cu lampioane de hârtie, ca în cazul parcului Ueno. Am vizitat și templul nelipsit din centrul parcului, un templu budist.

Apoi ne-am gândit să ne mai încercăm norocul cu un muzeu, National Art Center. Însă, când am ajuns, am aflat că expoziția permanentă era închisă, iar deschisă era doar o expoziție itinerantă de la Luvru, pe care am ales să nu o vizităm. Se pare că nu sosise încă timpul de vizitat muzee. Să sperăm că va veni când ne vom întoarce în Tokyo.

Până la ora 18 când aveam bilete să urcăm în Tokyo Tower ne-am decis să mergem la Meguro River, unde se afla o promenadă cu cireși. A fost bine că am fost, erau mai puțini ca număr față de cei din parc, dar mult mai bogați. Sau poate păreau mai bogați, pentru că erau foarte deși.

Am plecat apoi spre Tokyo Tower, turn construit după al doilea război mondial pentru a fi antenă de telecomunicații, dar și pentru a reda încrederea populației, după pierderea războiului. Inițial s-a dorit a fi mai înalt decât Empire State Building, cea mai înaltă construcție din lume la vremea aceea, dar planul a căzut din lipsă de fonduri și materiale, așa că arhitectul s-a inspirat după modelul Turnului Eiffel, dar l-a făcut mai înalt cu 9 metri. Din fericire nu ne-a așteptat o coadă prea mare, am urcat relativ repede. A fost o experiență combinată, am urcat la sfârșit de apus, am mai prins puțină lumină, iar până am coborât s-a întunecat și am prins și luminile orașului. Am stat în schimb la coadă la liftul pentru coborâre, unde ne-am conversat cu o americancă venezueleancă, foarte vorbăreață, ce era însoțită de 2 băieți.

După ce am coborât din turn, am intrat într-un restaurant pe lângă care trecusem pe drum, arăta foarte bine, ne-a luat hainele la intrare, ne-a adus coșuri pentru rucsaci, apoi ni i-a acoperit cu șervete. 

Surpriza a fost că puteam să alegem ori meniu fix, cu 7 feluri de mâncare, ori meniu a la carte. Dar Mara vroia neapărat soba, un fel de tăiței subțiri, iar ăștia erau în meniul fix, așa că am luat meniuri, dar nu 2 pentru 3 persoane, cum ne doream noi, ci fiecare cu meniul lui. Ceea ce a fost mult prea mult pentru noi, pentru că japonezii se pare că nu sunt zgârciți la porții sau cel puțin nu în restaurantul acesta. Primele 3-4 feluri au fost antreuri, destul de consistente și foarte frumos aranjate, în care se regăsea în principal carne de rață, dar și puțină carne de cal. La început reticenți, apoi curioși și tentați, am încercat carnea de cal și pot să spun, rușinată, că nu ne-a displăcut. 

Apoi au urmat 2 feluri principale cu carne de rață friptă împreună cu praz cred și apoi carne fiartă, tăiată foarte subțire, cu niște fâșii foarte subțiri și lungi de ceapă cred. Toate făcute pe o plită în fața noastră. După astea au urmat tăițeii, când nimeni nu mai putea să înghită nimic și chiar a trebuit să refuzăm o parte din carnea care trebuia fiartă.

Toată mâncarea a fost foarte bună și dacă la început ni s-au părut destul de scumpe meniurie, după ce am văzut cât de multă mâncare am primit și cât a muncit chelnerul bucătar să ni le aducă și să ni le gătească, ni s-a părut că am plătit puțin pentru câte am primit.

Notă Șerban: Las mai departe să “curgă” câteva poze și filme din ziua asta.

Toate postările despre Japonia, pe măsură ce le vom publica o să fie disponibile la acest link: Jurnal din Japonia