Călătorie în Japonia – ziua 11 – Castelul Nijo-jo din Kyoto

Astăzi am vizitat castelul Nijo-jo, ridicat inițial ca o vilă în 1569 de Oda Nobunaga și transformat în castel de Tokugawa Ieyasu în 1603, cel care a terminat unificarea Japoniei, a devenit Shogun, conducător militar, și a fost primul shogun dintr-o dinastie ce a condus Japonia timp de 260 de ani. Nepotul lui Ieyasu, Iemitsu, a mărit castelul 23 ani mai târziu.

Pentru a-și asigura și menține puterea, Ieyasu a impus foarte multe reguli de constrângere a lorzilor locali, daimyo, le-a confiscat pământurile și i-a obligat să locuiască în Edo, Tokyo de azi, ani alternativi, iar familiile lor permanent, ca ostatici, fapt ce a dus la dezvoltarea rapidă a orașului. La sfârșitul secolului XVII Edo era cel mai mare oraș din lume. Ieyasu s-a folosit de daimyo pentru a mări și fortifica castelul din Edo, acesta devenind la moartea lui cel mai mare castel din lume. Tot acest efort l-a făcut mai puternic, iar pe daimyo mai săraci.

Ieyasu a fost un mare luptător și un abil politician și deși a creat un sistem politic dur, acesta a adus pace în țară. Se spune că a luptat, ca soldat sau general, în 90 de bătălii.

Inițial a încurajat comerțul și misionarii, dar ulterior, datorită unor incidente politice, a început să îi oblige să se restrângă, trend urmat de succesorii lui, fapt care a dus în timp la eradicarea aproape totală a creștinismului, iar comerțul a rămas doar la Nagasaki.

În timp ce Japonia se închidea față de străini, în Marea Britanie, Europa și Statele Unite începea revoluția industrială, lucru care a condus la creșterea presiunilor externe de redeschidere a granițelor, finalizat cu câștig de cauza din partea Statelor Unite. Redeschiderea granițelor a însemnat pierderea puterii pentru dinastia Tokugawa, sfârșitul shogunilor, încheierea perioadei feudale și începutul modernizării Japoniei.
Castelul Nijo-jo a fost martor atât când primul shogun a primit titlul cât și când ultimul shogun a renunțat la el.

Puterea s-a întors la familia imperială, care a părăsit palatul din Kyoto, a mutat capitala la Edo, a luat în primire castelul Tokugawa, ce a devenit Palat Imperial, iar orașul a fost redenumit Tokyo, care înseamnă capitala de est.

Castelul Nijo-jo de aici din Kyoto a fost finalizat de Ieyasu înainte de a deveni shogun, și am fost impresionată de cât de mult s-a implicat în designul lui. Totul a fost gândit de el până în cele mai mici detalii. În interior fiecare cameră avea pereți de hârtie pictați cu desene aflate strâns în legătură cu funcția încăperii, camera de așteptare avea niște tigrii uriași meniți să-l impresioneze pe vizitator, camera de primire avea niște copaci impunători meniți să arate puterea lui Ieyasu. Grădinile mari și frumoase au fost și ele gândite și supravegheate de el.

Ne-am bucurat că nu era foarte multă lume la castel și am putut să îl vizităm în liniște și să ne bucurăm de grădini.

După-amiază în schimb, am fost la un templu budist, Kiyomizu-dera, unde citisem că, fiind cocoțat pe un deal, te puteai bucura de o priveliște frumoasă la asfințit. Ne-am dus la 17, cu o oră înainte să se închidă templul. Din păcate, ca și mine, mai citiseră asta și câteva mii de alți turiști, așa că ne-am trezit imersați într-o masă mișcătoare ce șerpuia în sus și în jos pe străduța plină de magazine tradiționale ce ducea la templu.

La templu am continuat să ne mișcăm lent, în ritmul impus de cordonul viu din care făceam parte, în felul acesta am ajuns la terasele scăldate de soarele blând, dar de care nu ne-am putut bucura. Liniștea pe care o căutam pentru a ne putea bucura de apus era înlocuită de zumzetul sutelor de voci ce vorbeau în zeci de limbi în jurul nostru. Ne-am resemnat, am făcut vreo două poze pentru amintire și am coborât, dorind să ne uităm pe la magazinele de suveniruri. Am fost surprinși însă să descoperim că magazinele se închideau odată cu templul, adică la 18, așa că nu am avut prea multe de văzut.

Seara s-a încheiat plăcut și gustos, la un restaurant în apropierea hotelului, unul dintre puținele găsite pe internet la care am putut să facem rezervare rapidă online, un restaurant tradițional, unde ne-am descălțat regulamentar la intrare, ne-am pus încălțările în dulăpioare cu cheie și am urcat la etaj unde erau mai multe mese. Genul acesta de mese a devenit preferatul nostru. Stăteam pe jos, dar picioarele le țineam comod sub masă, într-un spațiu săpat sub nivelul podelei. Era ca și cum stăteam pe scaune normale. Era tradițional, dar și comod. Aici nu am mai mâncat meniu, am comandat diferite feluri, alese mai mult după poze și cât am înțeles din puțina engleză vorbită de cei care ne serveau. Am nimerit niște lucruri noi și foarte bune, niște pachețele cu carne de porc tocată și unele cu somon și brânză moale.

Alte momente din această zi foarte plină.

Toate postările despre Japonia, pe măsură ce le vom publica o să fie disponibile la acest link: Jurnal din Japonia