Alexandru Darie

Director / Regizor
Bucharest Potrait of an Artist

QUOTE

Bucharest accents

When you travel a lot, you can easily be impressed by those places. And when it comes to famous cities, when you say Paris, New York, Milan or Tokyo, hundreds of thoughts and memories, states, tastes and images barge in. When you are away, your home city somehow gets clouded over, and when you return, you are suddenly home, back to what you know, what is comfortable, cozy and forgettable.

I am now performing the exercise of remembering my own city. What it is I know, so maybe it is more important to ask myself what it means to me, as if I were returning from an imaginary trip. As if Bucharest weren’t “home.” I am trying to reproduce the mechanism of the retrieval in time and all I am left with are bits and pieces. Bucharest accents.

Of the three years I spent on Xenopol Street – how curious that after all these years I would return to the area, at Bulandra – nothing was left. Not one memory.

Then Amzei Market, number 7, where I moved. I was four. At six, I broke my legs jumping off a fence while stealing pickled cucumbers from barrels. In the interior yard, at Amzei, playing cops and robbers. The game with lids, the Little Lids. The most valuable one, the one from Radeberger beer, a delicacy at the time. Counting cars – and seeing who spotted the coolest one.

The tram that took a turn on Calea Victoriei, in front of Cercul Militar.

The portraits of a dead Gheorghiu-Dej and the lowered flags. We went to see him lying in his coffin, with my grandmother holding my hand.

Riding a sleigh on Cotroceni Hill, next to the botanical garden, through the cars. Of which there were hardly any.

The bear you would take pictures with in Cișmigiu. And the swans. Black and white, silent, a wonder…

Playing on the Arsenal, next to Uranus, completely gone today. The Arsenal, as we used to call it, was a large hill, as rarely walked as a jungle – the monstrous Casa Poporului was probably built over it – where we used to hide for hours on end and where, at times, we had the fortune to find war relics: a broken helmet, a deserted casemate, grenade nails, a skull.

The soda syrup for fifty cents (a regular soda for twenty-five) that we drank with my friends on the Opereta bridge after every football match in the park next to the Court House.

Ceaușescu’s speech against the Russians in front of the Central Committee building. People were crying. I was nine, a pioneer, compelled to be there by the school.

The St. Joseph Cathedral, painted or drawn, dozens of times, from across the street, from the balcony of the Tonitza high school.

The twenty-third of August. After the parade rehearsal, where again the school took me, I met the person who was to become my best friend: poet Cristian Popescu, long gone from among us.

My first kiss, in a corner, on some twisted streets, behind the Athenaeum.

The Jewish quarter, which I photographed street by street, knowing it would be demolished. The negatives disappeared as it was…

Then, the Old Center, at the time filled with only dye and vacuum cleaner stores, shoe repair and bookbinding shops.

The Cazzavilan Park, where I received my first punch in the face from the neighborhood punks…

Celibidache at rehearsals, whom I saw after skipping the classes I had at the Sava high school.

People in pajamas or undressed in the square at Kogălniceanu, after the earthquake. And then also, the lights of the Dunărea block, vanishing within seconds, in the deafening sound.

Then, how we crawled through the ruins of the famous Melody bar to discover a forgotten stash of whisky. Of course, we drank it… Or how, also through the rubble, on the spot that today is the Radisson hotel, we would take Luterană Street to meet, us boys at Sava high school with the girls at Tonitza. It must have been quite a sight how we kissed in our blue uniforms with matriculation numbers and wearing headbands…

Then, Universității Square, where we would furtively sing at night, then the endless queues, the trolleybuses jammed with people, then the grey we would fight, the state of vigil, the helplessness, the bohemia, the loves at first sight and how much more…

What is left of our lives? What is left of a city? Its beauty does not reside only in how many green areas it has, or how “clean” it is, but also in how alive it is, and for it to be this way it only needs to have its nervous system stimulated. Those energy centers that make it memorable, and us with it.

CITAT

Fulgulații de București

Când călătorești mult, te lași lesne impresionat de locurile vizitate. Iar când vine vorba de orașe celebre și spui Paris, New York, Milano sau Tokyo, năvălesc sute de gânduri și de amintiri, stări, gusturi, imagini. Cât ești plecat, orașul natal se cufundă cumva în ceață, iar când revii, ești deodată acasă, reîntors la ceea ce știi, confortabil, comod și uituc.

Fac acum exercițiul de a-mi rememora propriul oraș. Ce este – știu, așa că poate e mai important să mă-ntreb ce-a fost el pentru mine, ca și cum m-aș întoarce dintr-o călătorie imaginară. Ca și cum Bucureștii n-ar fi „acasă“. Încerc să reproduc mecanismul regăsirii în timp și nu mă aleg decât cu frânturi. Fulgurații de București.

Din primii trei ani petrecuți pe strada Xenopol – ce curios că după atâția ani aveam să revin în zonă, la Bulandra – n-a mai rămas nimic. Nicio amintire.

Apoi, Piața Amzei numărul 7, unde ne-am mutat. Aveam patru ani. La șase, mi-am scrântit picioarele sărind de pe un gard, la furat de castraveți murați de prin butoaie. În curtea interioară, în Amzei, de-a hoții și vardiștii. Jocul cu capace, „Căpăcele“. Cel mai valoros era cel de bere Radeberger, pe vremea aia o delicatesă. Număratul mașinilor – care o vede pe cea mai tare.

Tramvaiul care cotea pe Calea Victoriei în fața Cercului Militar.

Portretele lui Gheorghiu-Dej mort și steagurile în bernă. Am fost să-l văd în coșciug, cu bunică-mea de mână.

Datul cu sania pe Dealul Cotrocenilor, lângă Botanică, printre mașini. Care mașini nu erau mai deloc.

Ursul cu care te fotografiai în Cișmigiu. și lebedele. Negre și albe, tăcute, o minune…

Joaca pe Arsenal, lângă Uranus, azi dispărută complet. Arsenalul, cum îi spuneam noi, era un deal mare și neumblat, ca o junglă – probabil peste el s-a construit monstruozitatea de Casa Poporului –, unde ne ascundeam ore în șir și unde câteodată aveam norocul să găsim relicve de război: câte o cască spartă, o cazemată părăsită, cuie de grenade, un craniu.

Siropul cu sifon de cincizeci de bani (sifon simplu, douăzeci și cinci), pe care-l beam cu prietenii la podul de la Operetă, după fiecare partidă de fotbal din parcul de la Tribunal.

Discursul lui Ceaușescu contra rușilor, în față la Comitetul Central. Lumea plângea. Eu, de nouă ani, pionier, adus cu forța de școală.

Catedrala Sfântul Iosif, pictată sau desenată de zeci de ori de vizavi, din balconul de la liceul Tonitza.

Douăzeci și trei August. După repetiția paradei, unde iarăși fusesem cu școala, fac cunoștință cu cel care avea să-mi devină cel mai bun prieten: poetul Cristian Popescu, demult plecat dintre noi.

Primul sărut, într-un colț, pe niște scări chinuite, în spate la Ateneu.

Cartierul Evreiesc, pe care l-am fotografiat casă cu casă, știind că va fi dărâmat. Negativele au dispărut odată cu el…

Apoi, Centrul Vechi, pe atunci plin doar de magazine de vopsele, aspiratoare, cizmărie și legătorie de cărți.

Parcul Cazzavillan, unde am luat primul pumn în gură de la golanii de cartier…

Celibidache, văzut chiulind de la Sava, la repetiții…

Lumea în pijamale sau dezbrăcată, în scuar la Kogălniceanu, după cutremur. și tot atunci am văzut cum luminițele blocului Dunărea se scurg în câteva secunde, în zgomotul asurzitor.

Apoi, cum ne-am târât printre ruinele celebrului bar Melody, ca să descoperim o întreagă provizie de whisky, uitată. Am băut-o, bineînțeles… Sau cum tot în ruine, pe locul unde astăzi este Hotelul Radisson, intram pe la Luterană să ne întâlnim, băieții de la Sava, cu fetele de la Tonitza. Trebuie să fi fost o imagine, cum ne pupam în uniforme albastre, cu matricole și bentițe…

Apoi Piața Universității, unde cântam pe furiș noaptea, apoi cozile interminabile, troleibuzele ticsite de oameni, apoi cenușiul cu care ne luptam, starea de veghe, neputința, boema, iubirile fulgerătoare și câte și mai câte…

Oare ce rămâne din viața noastră? Oare ce rămâne dintr-un oraș? Frumusețea lui nu stă numai în câte ronduri verzi are sau în cât e de curat. Ci în cât este de viu. {i, ca să fie așa, nu trebuie decât să i se stimuleze sistemul nervos. Centrele de energie care îl fac memorabil. Și pe noi odată cu el.

ABOUT THE PROJECT

I have invited 37 artists to take part in this project, and to choose a place in Bucharest to be photographed and to write a text about their relationship with the city. This idea would have remained only an idea without the support of ARCUB. Artists involved: Mircea Albulescu, Coca Bloos, Dragoș Buhagiar, Ștefan Câlția, Mihai Constantin, Corvin Cristian, Alexandru Darie, Ruxandra Donose, Vivi Drăgan Vasile, Tudor Giurgiu, Ilinca Goia, Adrian Ilfoveanu, Sorin Ilfoveanu, Vlad Ivanov, Doina Levintza, Ovidiu Lipan Țăndărică, Marius Manole, Irina Marinescu, Medeea Marinescu, Răzvan Mazilu, Horațiu Mălăele, Dan C. Mihăilescu, Horia-Roman Patapievici, Oana Pellea, Florin Piersic jr., Răzvan Popovici, Marian Râlea, Victor Rebengiuc, Analia Sellis, Răzvan Suma, Tiberiu Soare, Dorin Ștefan, Roman Tolici, Andi Vasluianu, Gheorghe Visu, Dorel Vișan and Aurel Vlad.

This is an extract from “Bucharest Portrait of an Artist” album published in 2015. I would like to thank Ducu Darie for taking part in this project. More information about the album can be found here. These photos were taken at Bulandra Theatre. If you are interested to see other artists involved in this project then follow this link.

Every journey begins with the first click…

Recent Posts
From Instagram
Privacy Settings
We use cookies to enhance your experience while using our website. If you are using our Services via a browser you can restrict, block or remove cookies through your web browser settings. We also use content and scripts from third parties that may use tracking technologies. You can selectively provide your consent below to allow such third party embeds. For complete information about the cookies we use, data we collect and how we process them, please check our Privacy Policy
Youtube
Consent to display content from Youtube
Vimeo
Consent to display content from Vimeo
Google Maps
Consent to display content from Google