Acum un an am fost in Bistrita intr-o tabara de fotografie de 10 zile impreuna cu mai multi fotografi. Tin minte ca dupa ce am revenit din tabara m-am luat cu tot felul de alte chestii asa ca am lasat fotografiile sa prinda praf pe hard. Zilele astea incerc sa imi gasesc timp sa merg iar in zona aia asa ca am deschis calculatorul si m-am uitat peste ce am fotografiat acum 12 luni.

De departe experienta cea mai puternica a fost noaptea petrecuta la Balul Tiganilor unde am ajuns din intimplare si am intrat cumva pe “usa din fata”. Asta pentru ca intr-o zi am fost pe linga Bistrita si am auzit ca intr-un sat la nu mai mult de 5 Km are loc duminica de duminica tirgul de animale printre care si de cai. Poate ca nu am fi dat atentie pontului daca nu am aflat ca afacerea cu cai este detinuta de tigani si ca tirgul poate fi interesant de vizitat. Ceea ce a si fost, iar cu ocazia asta am cunoscut un om pe cinste si la statura si la port, tigan bineinteles, cu mustata pe oala si cu miinile cit picioarele mele, seful tirgului de cai si care ne-a invitat seara la balul tiganilor.

Seara, sau mai bine zis noaptea, cam pe la ora 2 am ajuns la bal si am intrat timizi (eram trei persoane, printre care si o fata) in sala interioara a restaurantului Liliacul, jumatate acoperita jumatate sub cerul liber. Dupa ce am intrat si dupa ce ne-am aruncat un ochi prin dreapta si stinga am dat de omul nostru de la cai, stind mindru si central pe un scaun semn ca statutul lui era recunoscut. M-a chemat pe mine sa ii arat ce am fotografiat de dimineata si asta a fost intrarea noastra pe usa din fata la bal. Din clipa aia am fost asaltati de petrecareti sa le facem poze ca sa vada lumea cum se distreaza ei la balul anual al tiganilor.

Daca imi arunc o privire superficiala asupra pozelor de atunci tot ce vad este o lume pe care nu o cunosc, o lume pe care nu stiu daca mi-as dori sa o cunosc decit in trecere, plina de culori stridente, oameni galagiosi, femei zbuciumate si multa multa muzica data la maxim. Daca insa privesc mai atent si ma las purtat de senzatiile pe care le-am trait in acele citeva ore imi dau seama ca nu am mai vazut de mult atita lume care vrea sa petreaca si care o face intr-un mod atit de necenzurat (asta imi aduce aminte un pic de mine in facultate). Trebuie sa recunosc ca exista in mine o mica farima de invidie sa vad cum comunitatea tiganilor (sau rromilor cum se mai spune acum) reuseste sa se distreze atit de sincer.

Poate ca sunt doar eu baiatul de la oras care a scapat la tara, dar experienta asta chiar si dupa un an de cind s-a consumat mi-a lasat o amintire puternica si placuta, asa ca s-ar putea sa mai merg si anul asta in Bistrita.