Astazi am parasit Daliul si patul tare ca o scandura, pe care Serban a incercat in repetate randuri sa-l inmoaie fara sa vrea aruncandu-se pe el si aproape ca a reusit sa-si faca niste vanatai. Am parasit si frumoasa noastra curte interioara, in care ne retrageam in fiecare seara cu un vin bunut si parfumat de Yunnan. Am descoperit ca am ratat si aici ceva, venind de data asta prea devreme, si anume Festivalul International de Fotografie din Dali, aflat la a treia editie, ce urmeaza sa inceapa pe 25 septembrie. Dar poate ca e mai bine ca l-am pierdut, avand in vedere ca avea un motto cam dubios : “Life is elsewhere”!

Am plecat apoi la drum cu un autobuz care arata ca un autocar de lux in poza si care s-a dovedit a fi un fel de maxi-taxi mai mare, in care am reusit sa ne inghesuim cu greu pe ultimele doua locuri disponibile de pe ultimul rand. Macar am stat central si nu am riscat sa ni se faca rau de la drumul destul de plin de serpentine. De fapt, pacat ca am stat central, ca nu prea aveam de ce sa ne tinem cand saltam de pe scaun la unele denivelari mai accentuate, asa ca o luam ori spre chinezul din stanga ori spre cel din dreapta.

Altfel drumul a fost destul de placut, colegii de drum fiind numai chinezi, care din cand in cand se holbau la fata mea, pe care la inceput se citea o scarba totala fata de conditiile de drum si fata de obiceiul lor foarte sanatos de a scuipa din cand in cand in una din cele trei galeti dispersate de-a lungul autobuzului si a caror utilitate imi scapase in prima clipa cand am urcat, dar care mi-a fost dezvaluita din plin pe parcurs. Apoi am mai fost foarte incantata cand am descoperit ca drumul ce ni se promisese a fi de 6 ore s-a dovedit a fi de 8 ore, ca in aceste 8 ore s-a facut o singura oprire, ca nu aveam cum sa-mi schimb pozitia ca sa-mi dezmortesc fundul si ca parul meu proaspat spalat de dimineata a fost imbacsit din plin de-a lungul drumului, de tigarile aprinse necontenit de acesti minunati tovarasi.

Dar, dupa ce am mancat vreo 2 kg de banane cumparate cu o zi inainte, am ajuns in sfarsit in Shangri-la sau Zhongdian, un oras cu o populatie de 120.000 de locuitori, o combinatie ciudata intre zona moderna, cu blocuri noi si hoteluri luxoase, exemplu Sheraton, si zona veche, pietonala, cu cladiri mici si vechi si restaurante tibetane, unde incepi sa simti mirosul Tibetului.

Am observat 2 lucruri total diferite fata de locurile de pana acum. Unul: este foarte frig, suntem la 3000 m, nu stiu cate grade sunt, dar in sfarsit am descoperit utilitatea gecilor de ploaie si vant pe care le-am carat pana acum in fiecare zi cu noi fara sa vedem un strop de ploaie, a hanoracelor si a bocancilor. Practic, ne-am pus tot ce aveam pe noi si mie cel putin, tot mi-e frig. Al doilea: nu stiu daca frigul este cauza si doar vor sa se incalzeasca, dar oamenii de pe aici sunt mari dansatori. Noi stam aproape de piata centrala, destul de maricica, unde de cand am venit i-am vazut formand un fel de hora ce s-a marit pe masura s-a lasat seara, in care s-au tot invartit pe niste dansuri tibetane foarte melodioase. Mancarea a fost buna, am mancat iac, care se pare ca e greu de ratat pe aici, iar apoi am incercat si vinul zonei, tibetan, parca mai slab si mai fructos decat cel de Yunnan.

Am incheiat seara intr-un bar cu muzica tibetana, spre care ne-a manat curiozitatea de-a vedea cum se distreaza tinerii pe aici si unde am realizat ca majoritatea celor de pe aici o si voce buna, dupa cum se perindau pe ring la un fel de karaoke. Numarul de esarfe primit din partea audientei reflecta calitatea vocii, cu cat mai multe cu atat mai apreciata vocea.

(Ga Ma Qi Li cu prietena lui Ci Li Yon Chu explicand relatia lor prin semne)

Tot minunandu-ne, am fost fortati sa ne imprietenim rapid cu un tanar din zona, Ga Ma Qi Li pe nume, ce ne-a invitat la masa la care statea cu prietenii sai, aproape toti trotilati cu bere Dali, mai putin fetele, din care ne-a inmanat si noua cate una. A incercat sa poarte o conversatie cu noi si desi engleza nu-l ajuta prea tare, dorinta da, incat n-am reusit sa scapam de acolo decat dupa o ora. Si daca credeam ca am reusit sa scot din par fumul acumulat in autobuz, atunci aici in bar s-a intors inzecit.

Azi mai putine poze din cauza drumului dar de maine ne revenim…